Procesul dintre Kovesi şi jurnaliştii de la Antena 3, amânat pe 14 septembrie

| 08 iun, 11:22

Curtea de Apel Piteşti a amânat miercuri, pentru 14 septembrie, procesul intentat de procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, postului de televiziune Antena 3 şi mai multor jurnalişti.

Amânarea a fost cerută de reprezentanta jurnalistului Răzvan Savaliuc, motivând că acesta a suferit o intervenţie chirurgicală şi nu se poate prezenta la proces. Judecătorii au admis solicitarea de amânare şi au acordat termen pe 14 septembrie. 

Cererea de amânare a fost motivată prin faptul că Savaliuc doreşte să se reprezinte singur în instanţă, aşa cum a făcut şi la judecarea pe fond, dar starea de sănătate nu-i permite pentru moment să se deplaseze. 

Avocatul jurnaliştilor de la Antena 3 a declarat în faţa instanţei că nu se opune cererii, pe care o consideră întemeiată. 

Avocata Laurei Codruţa Kovesi a apreciat, în schimb, că în acest caz ar putea fi vorba de o încercare de tergiversare a judecării dosarului, deoarece nu se ştie cât va dura perioada de recuperare post-operatorie, solicitând respingerea cererii de amânare. 

După deliberare, instanţa a apreciat cererea ca întemeiată şi a acordat un nou termen după vacanţa judecătorească din vară. 

Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Piteşti pe 3 mai, după strămutarea de la instanţa similară din Bucureşti. Data recomandată iniţial pentru începerea judecării cauzei a fost 26 august, fiind ulterior fixată data de 8 iunie pentru primul termen. 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, pe 21 aprilie, ca procesul intentat de Kovesi postului de televiziune Antena 3 să se judece la Curtea de Apel Piteşti. Instanţa supremă a admis o cerere depusă de jurnaliştii Răzvan Savaliuc, Mihai Gâdea, Radu Tudor, Bianca Nae şi analistul Mugur Ciuvică, prin care se solicita strămutarea procesului de la Curtea de Apel Bucureşti la o altă instanţă de acelaşi grad din ţară. 

În urma admiterii acestei cereri, procesul a fost strămutat de la Curtea de Apel Bucureşti la Curtea de Apel Piteşti, decizia fiind definitivă. 

De altfel, în timpul procesului de la Curtea de Apel Bucureşti jurnalistul Răzvan Savaliuc le-a recuzat pe cele două judecătoare care se ocupau de acest caz - Gabriela Manuela Rădulescu şi Andreea Doris Tomescu - pe care le-a acuzat de îndeplinirea obligaţiilor profesionale cu rea-credinţă. Savaliuc era nemulţumit de faptul că instanţa nu i-a acceptat ca probă la dosar rectificarea unui paragraf dintr-un raport al CSM, care ar conţine un fals, respectiv faptul că el ar fi participat la emisiunea "Sinteza zilei" din 19 iunie 2014. 

Pe 16 octombrie 2015, Tribunalul Bucureşti a decis ca postul Antena 3, jurnaliştii Mihai Gâdea, Radu Tudor, Răzvan Savaliuc, Bianca Nae şi analistul Mugur Ciuvică să plătească în solidar daune morale în valoare de 250.000 de lei procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, pentru o serie de afirmaţii la adresa ei făcute în emisiunea ''Sinteza zilei'' din 19 iunie 2014. 

În iunie 2014, Laura Codruţa Kovesi a dat în judecată Antena 3 şi pe jurnaliştii menţionaţi, reclamând faptul că în emisiunea ''Sinteza zilei'' din data de 19 iunie 2014 a fost acuzată că a muşamalizat ancheta în dosarul în care se efectuau cercetări faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi Mircea Băsescu. 

În acţiunea depusă în instanţă, Kovesi le-a cerut judecătorilor să oblige Antena 3 şi pe cei cinci jurnalişti să plătească în solidar suma de un milion de lei, reprezentând prejudiciul creat, dar şi cheltuielile de judecată. Kovesi susţinea că în emisiune au fost prezentate mai multe fapte şi au fost făcute afirmaţii mincinoase, care i-au creat un grav prejudiciu de imagine şi au adus o gravă atingere demnităţii umane.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ