Procesul în care Mihaiela Iorga contestă revocarea din funcția de procuror DNA, amânat pentru 13 septembrie

| 17 aug, 14:29

Procesul în care Mihaiela Moraru Iorga contestă revocarea sa din funcția de procuror DNA a fost amânat, joi, de Curtea de Apel București, pentru data de 13 septembrie.

Motivul amânării a fost faptul că instanța nu a citat cele două părți ale procesului, respectiv Mihaiela Moraru Iorga și DNA.

Mihaiela Moraru Iorga nu a fost prezentă la proces, ea fiind reprezentată de un avocat.

"Este o poveste internă a DNA, care este adusă acum în instanță. Doamna procuror este nemulțumită de rezoluția de revocare, de acest ordin, și îl critică și sub aspect de constituționalitate. Ar fi aspectul mai profund, mai teoretic al acestei afaceri interne a DNA și anume modalitățile de revocare a unui procuror. Eu văd DNA ca pe o echipă, o echipă pe care o formează procurorul șef, însă nu la fel de clare sunt procedurile în care procurorii trebuie să plece și sunt revocați. Este dramatic pentru cariera unui procuror ca, peste noapte, să fie revocat și să i se interzică accesul la propriile documente și dosare, nemaiputând să facă apărări din interior. Este exclus pur și simplu din mediile interne al DNA și trimis să-și reia activitatea la Bacău, ca procuror de judecătorie, unde nici măcar nu sunt posturi vacante. Asta perturbă viața oricărui om. Acum își așteaptă soluția de la justiție. Această procedură de revocare este foarte precar reglementată. Este afectată de această revocare, care din punctul ei de vedere s-a întâmplat într-un mod intempestiv", a declarat avocatul Ionuț Dobrinescu.

Mihaiela Iorga a deschis la Curtea de Apel București un proces, prin care contestă ordinul semnat pe 5 iulie de Laura Kovesi privind revocarea sa din funcția de procuror la DNA.

DNA a susținut atunci că Mihaiela Iorga nu a înregistrat un denunț în conformitate cu dispozițiile legale și nu l-a prezentat spre repartizare procurorului-șef al secției din care făcea parte. Neprezentarea denunțului a avut drept consecință imposibilitatea aplicării unor dispoziții procesual penale în raport cu persoane cercetate.

Ulterior, în urma unor verificări, DNA a anunțat că a identificat mai multe nereguli în activitatea Mihaielei Iorga, în biroul său fiind găsite o sumă de bani și mai multe bunuri neînregistrate.

"Într-un dosar în lucru s-a identificat suma de 398.400 lei primită de la o persoană fizică. În procesul verbal, întocmit în acest sens, nu s-a precizat natura sumei de bani și nu a fost înregistrată în Registrul de evidență a valorilor și corpurilor delicte pentru a fi depusă la camera de corpuri delicte, conform prevederilor legale. De precizat că, deși Direcția Națională Anticorupție dispune de un fond de flagrant de 2 milioane lei, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 4 din OUG 43/2002, suma respectivă nu era destinată pentru o activitate operativă deoarece nu există niciun document din care să rezulte că au fost solicitați bani din fondul de flagrant și nici nu i-au fost puși la dispoziție", declara atunci DNA.

Într-un alt dosar aflat în lucru au fost identificate bunuri, respectiv ceasuri evaluate la 67.631 lei și un stilou în valoare de 8.117 lei, ridicate cu ocazia unei percheziții, care nu au fost înregistrate de Mihaiela Iorga în Registrul de evidență a valorilor și corpurilor delicte.

De asemenea, într-un dosar în care erau cercetate mai multe persoane, Mihaiela Iorga a solicitat și obținut declanșarea procedurilor pentru obținerea avizului necesar urmăririi penale față de una dintre persoane, iar după obținerea avizului, a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de persoana respectivă la o zi după împlinirea termenului de prescripție, "împrejurare care generează consecințe asupra întregii cauze".

De cealaltă parte, Mihaiela Iorga a declarat că între ea și Laura Codruța Kovesi exista de mai mult timp o tensiune, determinată "probabil" de faptul că nu a dat curs "anumitor solicitări".

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ