Profitul Allianz a urcat cu 27% în trimestrul doi din 2013, la 1,59 miliarde de euro

| 02 aug, 2013

Asiguratorul german Allianz SE a raportat, astăzi, câştiguri mai ridicate în trimestrul doi din 2013, în ciuda inundaţiilor record din Europa Centrală, a ratelor scăzute ale dobânzilor şi a volatilităţii de pe pieţele financiare, transmit AP şi Reuters.

În perioada aprilie-iunie 2013, profitul net a urcat cu 27%, la 1,59 miliarde de euro (2,10 miliarde de dolari), de la 1,25 miliarde de euro în perioada similară din 2012. Veniturile au înregistrat o creştere de 6%, la 26,8 miliarde de euro, de la 25,2 miliarde de euro în perioada similară din 2012. Profitul operaţional a crescut cu 5,2%, la 2,4 miliarde de euro. 

Allianz a anunţat pierderi nete de 330 milioane de euro în urma cererilor de despăgubiri provocate de inundaţiile masive din Europa Centrală, în iunie.

"Am înregistrat pe ansamblu un prim semestru foarte bun, deşi ne-am confruntat cu inundaţii record din Europa Centrală, cu ratele scăzute ale dobânzilor şi cu volatilitatea de pe pieţele financiare, afacerea noastră şi-a continuat creşterea profitabilă", a declarat Michael Diekmann, şeful Allianz SE.

Compania a estimat că va ajunge în 2013 la un profit de 9,2 miliarde de euro, plus sau minus 500 milioane de euro.Veniturile diviziei de asigurări de proprietate şi de accident (P&C) au urcat cu 0,3%, la 10,8 miliarde de euro, datorită creşterii solide pe pieţele din Australia, America Latină şi Turcia.

Pe segmentul asigurărilor de viaţă şi de sănătate, veniturile au crescut cu aproape 10%, la 14,1 miliarde de euro. Compania de asigurări Allianz, este prezentă pe piaţa din România.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ