Prognoza METEO pe trei zile. Cât de gros să te îmbraci la începutul săptămânii

| 17 noi, 2013

Vremea s-a răcit în ultimele zile, însă astăzi şi la începutul săptămânii viitoare regimul termic va fi normal pentru jumătatea lunii noiembrie.

ASTĂZI va fi o zi cu temperaturi numai bune pentru data din calendar, de la 7 grade Celsius în depresiuni, până la 14 grade în dealurile sudice. De altfel, ziua va fi însorită mai ales în zonele de deal şi de munte. În zonele joase de relief, mai ales din vest şi centru, pe alocuri însă şi în rest, ceaţa va fi prezentă în primele ore şi soarele mai scump la vedere, cel puţin în prima parte a zilei.

În Capitală, duminică sunt condiţii de ceaţă dimineaţa, apoi apare şi soarele, iar la amiază vor fi aproximaitiv 13 grade la umbră, fără vânt agitat şi fără precipitaţii.

LUNI se menţine un regim normal al temperaturii aerului, maximele zilei urmând a se încadra între 4-5 grade în Moldova şi 14 grade în Dealurile de Vest, la amiază, după ce se risipeşte ceaţa prezentă pe alocuri în zori. Peste zi apare însă şi soarele, şi doar în est şi sud-est norii stau mai adunaţi şi scutură izolat câte o ploaie slabă. La munte, la altitudini mai mari, se aşteaptă şi fulguieli trecătoare, cel mai probabil către seară. Vântul rămâne însă destul de potolit şi doar în sudul Banatului şi pe litoral suflă mai alert.

În Capitală, luni, în orele dimineţii sunt condiţi pentru puţină ceaţă, dar soarele predomină pe parcursul zilei, iar norii apar abia după căderea nopţii. În aceste condiţii, la amiază vor fi 9 grade în tremometre, exact cât ar trebui în a două jumătate a lunii noiembrie.

MARŢI vremea se mai încălzeşte, iar tempeaturile amiezii pornesc de la 7 grade în estul Transilvanei şi ating 14 grade în sud-estul ţării, spre Dobrogea. Soarele nu mai este însă la fel de generos, se ascunde adesea după norii tot mai prezenţi, iar ploile îşi fac şi ele apariţia, local în est şi sud-est şi numai izolat în celelalte regiuni. Vântul de sud este şi el mai alert atât pe crestele înalte de munte, cât şi în Moldova, Dobrogea şi Banat.

Şi în Bucureşti vremea se încălzeşte uşor marţi, faţă de ziua precedentă, termometrele mai câştigă 2-3 grade, iar la amiază vor fi tempreaturi de 11-12 grade Celsius. Cerul va fi însă înnorat şi sunt condiţii ca trecător să plouă slab. Vântul suflă şi el mai agitat, astfel că ziua nu va mai fi la fel de plăcută ca aspect.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ