Propunerea unui deputat PNL: taxa oficială către Biserică

| 14 mai, 21:03

Un deputat propune ca enoriaşii să plătească anual o taxă, ce ar urma să fie stabilită de către Biserică, către parohia de care aparţin.

În schimb, n-ar mai urma să plătească nimic tot restul anului, indiferent de situaţia pentru care ar avea nevoie de ajutorul preoţilor. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei nu crede că preoţii îşi obligă enoriaşii să plătească şi spune că, în orice caz, legile Parlamentului nu se aplică activităţii interne a Bisericii.

Un parlamentar susţine că a găsit soluţia pentru ca astfel de situaţii să fie evitate. Enoriaşii să plătească o taxă anuală către Biserică, iar apoi să nu mai dea niciun ban, indiferent de ce serviciu religios au nevoie în anul respectiv.

„M-am gândit că Biserica probabil că ar lua această taxă anuală de la mai mulţi cetăţeni în felul ăsta, iar enoriaşii - în cazul unui eveniment fericit sau nefericit - nu ar mai da bani", a spus Dragoş Gunia, deputat PNL. De cealaltă parte, reprezentaţii Bisericii n-au auzit că preoţii cer bani de la credincioşi. Contribuţiile enoriaşilor, cum le numeşte purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, nu sunt impuse - susţine el.

„În Biserica Ortodoxă Română nu există noţiunea de taxă sau contribuţie impusă. Există în unele parohii contribuţiile anuale, dar care sunt benevole, nu sunt impuse. Acelaşi lucru se poate spune şi despre contribuţiile benevole la religioase botezuri şi cununii", a spus Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

 

Citeşte şi: Klaus Iohannis îl va invita pe Papa Francisc să viziteze România: Sperăm să vină în 2018

 

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ