PSD: Rudele lui Tătaru au fost plantate pe salarii nesimţite, în curtea propriului minister

| 29 mai, 17:14

PSD acuză că rudele ministrului Sănătăţii Nelu Tătaru ”au fost plantate pe salarii nesimţite, în curtea propriului minister”. PNL califică afirmaţiile drept ”snoave scrise în buncărele ideologice socialiste”, susţinând că un tun” financiar duce la o firmă în care e implicată “famiglia” PSD prin dr. Streinu Cercel.

 

Liderul deputaţilor PNL Florin Roman anunţă o iniţiativă legislativă prin care cei aflaţi în managementul unităţilor medicale să nu mai poată ocupa aceste posturi, dacă sunt membri în conducerea unui partid politic, la nivel local sau central.
”Caracatiţa PNL sufocă toată România! După neamurile lui Grindă, un alt mare “familist” pe banii românilor este ministrul Sănătaţii, Nelu Tătaru. Măştile vândute la suprapreţ şi fără bon fiscal, prin farmacia soţiei, au fost doar primul pas. Apoi a urmat... tot neamul! Cu maxim tupeu, rudele lui Tătaru au fost plantate pe salarii nesimţite, în curtea propriului minister! Între timp, lipsesc în continuare medicamente esenţiale, spitalele sunt închise pentru bolnavii cronici, dar ministrul Sănătaţii este liniştit: întreaga famiglie s-a conectat la banii publici. La PNL, pandemia sporeşte cumetria”, a scris PSD pe pagina de Facebook, postând şi imagini legate de numirile la Antibiotice Iaşi pe care i le impută ministrului Tătaru.
În replică, liderul deputaţilor PNL Florin Roman îi acuză pe social-democraţi că îi inventează ministrului Sănătăţii ”tot soiul de povesti, de snoave scrise în buncărele ideologice socialiste”, în consiţiile în care PSD a politizat sănătatea în întregime.
”E foarte greu sa nu observi tirada de atacuri politice la adresa ministrului Sănătăţii, dr. Nelu Tătaru, venită pe filiera PSD. Şi pentru ca Nelu Tătaru nu este corupt sau nu se ascunde în Parlament de justiţie, cum este cazul ultimilor miniştri ai sănătăţii din partea PSD, ministrului liberal i se inventează tot soiul de povesti, de snoave scrise în buncărele ideologice socialiste. PSD a politizat sănătatea în integralitate, iar spitalelor conduse de baronii roşii au ajuns cazemate de partid, în care singurul criteriu la angajare este şpaga şi carnetul de partid. Este deja notoriu cazul de la Cîmpeni, unde PSD a înlocuit un “chelner”, care nu a fost niciodată “chelner”, doar pentru propaganda, cu un... miner, demis de la conducerea spitalului de acelaşi primar PSD, pentru... management defectuos! Principala grijă a PSD a fost aceea de a cenzura o Hotărâre de Guvern, pentru ca baronii roşii să-şi numească politic managerii de spitale, preocupaţi de voturi, nu de sănătatea oamenilor”, acuză Roman.
El susţine că aleşii locali ai PSD controlează majoritatea spitalelor din România. Iar primul “tun” financiar duce la o firma în care este implicată “famiglia” PSD prin dr. Streinu Cercel.
”Pentru noi, cei de la PNL, dar şi pentru foarte mulţi români, dr. Nelu Tătaru este un adevărat erou! A intrat pe câmpul bătăliei anticovid cu stocurile zero lăsate de PSD la materiale sanitare, fără cele 8 spitale regionale promise de Liviu Dragnea, cu o reţea de spitale politizată aşa cum numai PSD ştie sa o facă. Un adevărat dezastru a lăsat PSD în urmă, iar la sănătate şi la cultura, dacă nu au fost numiţi hoţi, au fost numiţi frizeri şi coafeze, toţi cu carnet roşu! Schimbarea directorilor roşii a închis robinetul corupţiei, iar asta a agitat spiritele in PSD, care a pus toate tunurile pe Nelu Tătaru, urât de socialişti pentru ca a gestionat exemplar criza pandemică şi nu a dus România în situaţia Spaniei sau Italiei”, precizează PNL.
Florin Roman anunţă că săptămâna viitoare, în calitate de lider al grupului PNL, va depune o iniţiativă legislativă prin care propune ca cei aflaţi în managementul unităţilor medicale să nu mai poată ocupa aceste posturi, dacă sunt membri în conducerea unui partid politic, la nivel local sau central.
”Angajamentul nostru ferm este să oprim depolitizarea sănătăţii, marca PSD, iar managerii spitalelor sa fie profesionişti, nu politruci de partid. Aştept ca aceasta iniţiativa să fie susţinută şi de PSD, să avem un moment zero al oricărei intervenţii politice în sănătate. Doar aşa putem avea un sistem medical credibil şi puternic”, conchide Roman.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ