PSD: Se impune reluarea discuţiilor în coaliţie privind reglementarea preţurilor la energie şi gaze în România

| 25 iul, 16:51

PSD solicită reluarea discuţiilor în coaliţia de guvernare în privinţa aplicării reglementării preţurilor la energie şi gaze în România, pe o perioadă limitată, susţinând că realitatea economico-socială impune acest lucru pentru "a opri spirala scumpirilor".

 

"PSD susţine că se impune reluarea, la nivelul coaliţiei de guvernare, a discuţiilor privind aplicarea reglementării preţurilor la energie şi gaze în România, pe o perioadă limitată. PSD revine cu această soluţie, prezentată încă de la începutul anului, deoarece realitatea economico-socială o impune. Piaţa este profund distorsionată şi nu oferă variante financiar-suportabile pentru economie, ceea ce înseamnă costuri suplimentare transferate în preţurile produselor pentru populaţie", se arată într-un comunicat transmis luni.
Conform sursei citate, "specialiştii PSD urmăresc cu atenţie evoluţiile din Europa, unde tot mai multe voci importante din economie susţin că, după 30 de ani de liberalizare, în actualul context critic, securitatea energetică nu poate fi lăsată la mâna pieţelor".
"Franţa naţionalizează EDF, cea mai mare companie franceză de utilităţi. Germania a adoptat legislaţia necesară preluării de către stat a companiilor în dificultate; deja a preluat temporar sucursala Gazprom şi se pregăteşte să preia acţiuni de la o altă companie cheie din infrastructura sa energetică - UNIPER", susţin social-democraţii.
PSD crede că "este momentul ca partenerii de coaliţie să constate că liberalizarea pieţei energetice, operaţiune derulată în timpul guvernării de dreapta 2020-2021, a fost un eşec de proporţii care le-a adus românilor doar scumpiri în serie".
"PSD consideră că reglementarea pieţei energetice reprezintă un instrument de importanţă decisivă în efortul statului de a stopa avalanşa scumpirilor. Este o soluţie care poate oferi mai mult spaţiu Guvernului să se asigure că, la iarnă, oamenii şi economia vor avea şi îşi vor permite să plătească căldura, electricitatea şi carburanţii", mai precizează sursa citată.

 

Tag-uri: psd
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ