Purtător de cuvânt IŞMB: Lipsa uniformei nu este un motiv pentru scăderea notei la purtare

| 13 ian, 18:55

Lipsa uniformei nu este un motiv de sancționare disciplinară chiar dacă există o prevedere potrivit căreia elevii trebuie să poarte "elemente vestimentare", care se aprobă la fiecare început de an școlar de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ, a declarat miercuri pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Marian Banu.

"Lipsa uniformei nu este un motiv de scădere a notei la purtare. Există o obligativitate ca fiecare unitate de învățământ să aibă o ținută adecvată, decentă, care poate fi o uniformă, un veston, un ecuson, dar, dacă cineva nu vine cu uniformă sau nu poartă uniformă, nu poate să fie amendat sau să i se scadă nota la purtare. Există o prevedere prin care unitățile de învățământ au obligația ca elevii să poarte elemente vestimentare care se aprobă la începutul anului școlar în Consiliul de Administrație și în care se cere și opinia părinților și a comunității locale. Noi putem să prevedem în regulamentul școlar că este obligatorie o ținută vestimentară sau elemente vestimentare, dar nu puteam sancționa elevii că vin fără uniformă, pentru că trebuie să avem în vedere cauzele pentru care elevul vine fără uniformă", a explicat Banu.

O școală gimnazială din Capitală a fost sancționată cu 1.000 de lei de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pe motiv că reprezintă "discriminare indirectă" prevederea din regulamentul unității de învățământ referitoare la scăderea notei la purtare în cazul în care nu este folosită uniforma.

Potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES, "regulamentul unei școli gimnaziale din București care prevede obligativitatea purtării uniformei școlare și sancționează nerespectarea acestei norme cu scăderea notei la purtare și cu trecerea absenței nemotivate pentru ziua respectivă reprezintă discriminare indirectă".

CNCD recomandă modificarea regulamentului școlii prin eliminarea măsurilor discriminatorii și sugerează unității școlare să publice în mass-media un rezumat al hotărârii în speță.

Hotărârea CNCD poate fi atacată în instanță.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ