Raeţchi: PNL a depus încă din 2014 un proiect de simplificare a ridicării imunităţii. A rămas la sertar

| 23 sep, 16:12

Deputatul liberal Ovidiu Raeţchi spune că liberalii au depus încă din 2014 un proiect de lege prin care procedurile pentru ridicarea imunităţii erau simplificate semnificativ, dar a rămas la sertar "din motive politice şi care ţin de majoritatea parlamentară dirijată de PSD".

"În urmă cu mai bine de doi ani, PNL a depus o iniţiativă legislativă prin care procedurile de ridicare a imunităţii erau simplificate, una din prevederile principale fiind aceea că votul parlamentarilor urma să se desfăşoare electronic, deschis, cu înregistrarea numelor celor care votează şi a modului în care votează. Din motive politice şi care ţin de majoritatea parlamentară dirijată de PSD, această iniţiativă legislativă a rămas la sertar şi doar la stadiul de proiect. De asemenea, proiectul prevede ca votul pe o cerere a justiţiei de ridicare de imunitate să se dea în 48 de ore. În plus, prin această iniţiativă, parlamentarii nu ar urma să se mai pronunţe în legătură cu temeinicia probelor şi oportunitatea arestării", susţine Raeţchi, într-un comunicat remis vineri AGERPRES. 

În opinia sa, adoptarea proiectului ar conduce la recredibilizarea Parlamentului. 

"Anchetele justiţiei nu trebuie să mai fie îngreunate de Parlament, parlamentarii nu se mai pot substitui procurorilor şi judecătorilor. În plus, adoptarea acestui proiect ar reprezenta debutul unui proces de recredibilizare a Parlamentului şi i-ar responsabiliza pe aleşi, care nu s-ar mai ascunde în spatele unui vot secret. Respingerea ridicării imunităţii senatorului Gabriel Oprea reprezintă doar cel mai recent eveniment dintr-un lung şir de acţiuni nedrepte şi imorale ale Parlamentului şi care trebuie să se încheie", a adăugat deputatul.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ