Rareș Demian, președintele Asociației „Valea Dacilor”, s-a sinucis de Ziua Națională

| 02 dec, 11:18

Rareș Demian, președintele Asociației Culturale „Valea Dacilor”, a fost găsit mort în locuința lui din Orăștioara de Sus, județul Hunedoara.  Potrivit presei locale, bărbatul şi-ar fi pus capăt zilelor pe 1 decembrie, spânzurându-se cu un tricolor de o balustradă.

 

Conform primelor informații, Rareș Demian și-ar fi pus capăt zilelor, însă motivul este deocamdată un mister. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.
„Se fac cercetări cu privire la circumstanțele în care a survenit decesul bărbatului de 33 de ani. Din primele verificări, trupul acestuia nu prezenta urme de violență, neexistând suspiciuni de comiterea vreunei fapte penale. Cauzele morții vor fi stabilite în urma necropsiei cadavrului”, a declarat pentru Ziar de Hunedoara comisarul Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Rareș Demian, președinte al Asociației „Valea Dacilor”, era cunoscut pentru organizarea mai multor evenimente cu tematică istorică. Festivalul de reconstituire istorică „Frăția Lupilor”, care a ajuns în acest an la a III-a ediție, a fost una dintre manifestările care l-au avut ca organizator.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ