Războiul continuă. Băsescu îl acuză de dezinformare pe senatorul Roşca Stănescu

| 06 noi, 2013

Preşedinte Traian Băsescu respinge categoric acuzaţiile pe care le-a formulat la adresa lui senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu şi care fac obiectul procesului pe care şeful statului l-a intentat deja la Judecătoria sectorului 2, afirmă purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea.

Oprea susţine că Roşca Stănescu continuă să dezinformeze cu privire la preşedintele Traian Băsescu, atât prin apariţiile media, cât şi de la tribuna Senatului. 'Domnul Sorin Roşca-Stănescu îşi continuă dezinformarea publică într-un stil care i-a adus un renume deloc de invidiat pe vremea când lucra ca director de ziar. Minciunile pe care continuă să le propage în spaţiul public, în emisiuni de televiziune şi de la tribuna Senatului României, sunt o expresie concludentă a mizeriei morale în care se zbate domnul senator Sorin Roşca-Stănescu. Toate aceste minciuni vor face parte din procesul deja intentat de domnul preşedinte Traian Băsescu, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 din Bucureşti, respectiv dosarul cu numărul 27344/300/2013', susţine Oprea, într-o declaraţie pentru Agepres.

El subliniază că preşedintele Traian Băsescu respinge toate acuzaţiile aduse de senatorul liberal. 'Domnul preşedinte Traian Băsescu respinge categoric toate aceste acuzaţii şi le etichetează ca fiind mincinoase şi specifice unui om cu moralitatea domnului Sorin Roşca-Stănescu. Un individ ca Sorin Roşca-Stănescu strecurat în clasa politică românească nu are cum să facă nici mai bun, nici mai credibil Parlamentul României', mai susţine purtătorul de cuvânt al preşedintelui. 

Purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Sector 2, Bogdan Alex Arghir, a confirmat, luni, pentru AGERPRES, că la instanţă a fost înregistrat un dosar în care preşedintele Traian Băsescu l-a chemat în judecată, în civil, pe senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu. Potrivit lui Bogdan Alex Arghir, dosarul are ca obiect 'pretenţii - obligaţia de a face'.


Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu a scris, luni, pe blogul său, că a aflat din presă că Traian Băsescu l-a acţionat în judecată, pentru declaraţiile pe care le-a făcut în legătură cu complicitatea acestuia, în calitate de înalt demnitar al statului, în proiectul Roşia Montană. 'Aştept cu multă curiozitate să văd cum se va derula acest proces. Fac precizarea că, de mai mulţi ani, pe rolul instanţelor se află de asemenea o cauză juridică care ne implică. Procesul în care eu l-am reclamat pe preşedintele Traian Băsescu pentru că, în calitatea pe care o deţine, şi-a permis să mă acuze de şantaj', a spus Roşca Stănescu.

El explică motivele pentru care susţine că Traian Băsescu a devenit 'complice'. 'Comisia specială instituită de Parlamentul României este în plin proces de elaborare a unui raport. Cu certitudine nu vor fi ocolite nenumăratele ilegalităţi săvârşite, de-a lungul timpului, de importanţi funcţionari ai statului, prin care Gold Corporation a obţinut o serie de favoruri, prin prejudicierea avutului public. Traian Băsescu, în calitate de preşedinte al României şi de principal beneficiar al informaţiilor furnizate de comunitatea serviciilor secrete, nu avea, de-a lungul timpului, cum să nu fie pus la curent, în detaliu, cu o serie de acte şi fapte ilegale care, iată, într-un termen record, au intrat în posesia membrilor Comisiei Roşia Montană. În consecinţă, nereacţionând, ci, dimpotrivă, făcând repetate declaraţii în favoarea acestui proiect, Traian Băsescu a devenit complice', afirmă senatorul liberal.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ