RECOMPENSĂ URIAŞĂ oferită de FBI: ce trebuie să faci ca să obţii banii

| 20 aug, 09:47

Două tablouri realizate de un artist american au fost furate în urmă cu câţiva ani de la un om de afaceri din Portalnd şi sunt căutate cu ajutorul Biroului Federal de Investigaţii (FBI), care a anunţat recent o recompensă de 20.000 de dolari celui care oferă informaţii în acest sens, scrie UPI.com, citată de Agerpres.

Cele două tablouri ale artistului american N.C. Wyeth, estimate între unu şi două milioane de dolari fiecare, au fost furate în 2013 din reşedinţa unui om de afaceri din Portland (Maine), alături de alte patru picturi.

Vincent B. Lisi, agent special ce coordonează divizia din Boston a FBI, a declarat că Biroul aşteaptă orice fel de informaţii de la cei care pot ajuta în rezolvarea acestui caz. Cel care va furniza informaţiile pentru recuperarea tablourilor va primi recompensa de 20.000 de dolari.

FBI apreciază că cele două tablouri ar putea fi undeva în zona New England.

Celelalte patru tablouri au fost recuperate dintr-un magazin de amanet din Los Angeles, în 2014, şi trei persoane au fost arestate, fiind acuzate că au avut legătură cu furtul picturilor. Două dintre acestea au fost deja condamnate la 92, respectiv 28 de luni de închisoare, iar cea de-a treia va primi sentinţa în octombrie.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ