Referendum în Turcia: Comisia electorală anunță victoria "da"

| 17 apr, 10:56

Înalta Comisie Electorală a Turciei (YSK) a anunțat duminică seara victoria taberei "da" la referendumul pentru modificarea Constituției, transmite Reuters.

Rezultatele sunt neoficiale, a precizat președintele YSK, Sadi Guven, într-o conferință de presă la Ankara. Cifrele oficiale vor fi cunoscute doar peste 11-12 zile, a adăugat el.

Numărul de voturi pentru modificarea a 18 articole din Constituție, în sensul extinderii prerogativelor președintelui țării, era cu 1,25 milioane mai mare decât numărul de voturi împotrivă. În momentul anunțului, mai erau de numărat doar 600.000 de voturi.

Guven a explicat că YSK a decis să ia în considerare și buletinele de vot pe care oficialii din secțiile de votare nu au aplicat o ștampilă obligatorie, cu excepția cazurilor în care se dovedesc fraude. Motivul deciziei a fost numărul mare de plângeri privind lipsa ștampilei respective. Decizia a fost luată înainte de introducerea voturilor în sistem, iar membri ai Partidului Justiției și Dezvoltării, de guvernământ, precum și a principalei formațiuni de opoziție au fost prezenți în aproape toate secțiile și au semnat rapoartele.

Opoziția consideră această neregulă un semn de întrebare asupra valabilității rezultatelor, reamintește Reuters. Partidul Republican al Poporului cere renumărarea a până la 60% din voturi.

Prim-ministrul Turciei, Binali Yildirim, a proclamat duminică seara victoria votului "da" la referendumul pentru modificarea constituției, transmite DPA. Deocamdată nu există un rezultat oficial, precizează agenția.

După numărarea a aproximativ 98,95% din voturi, au optat pentru extinderea prerogativelor prezidențiale 51,34% din cetățenii turci cu drept de vot, informează agenția oficială de presă Anadolu.

Președintele Recep Tayyip Erdogan îl sunase deja pe premier pentru a-l felicita, înainte de declarația publică a acestuia.

Principalul partid de opoziție a anunțat că va cere renumărarea a până la 60% din voturi.

UPDATE ORA 20.12 Turcia: Premierul va face o declarație la ora locală 21:00; DA conduce cu 51,7% după numărarea a 95% din voturi

Premierul turc Binali Yildirim va face la ora locală 21:00 (18:00 GMT) o declarație pe tema referendumului constituțional menit să-i acorde prerogative sporite președintelui Recep Tayyip Erdogan, a anunțat biroul prim-ministrului duminică, informează Reuters.

După numărarea a aproximativ 95% din buletine, a rezultat că 51,7% dintre turci au votat în favoarea modificării Constituției, dar cei care se opun acestor reforme au câștigat în cele mai mari orașe ale Turciei — Istanbul, Ankara și Izmir — și în sud-estul țării, majoritar kurd.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ