Remus Borza s-a răzgândit - nu mai demisionează de la Hidroelectrica

| 11 oct, 2013

Remus Borza, preşedintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, a declarat că a decis să nu mai demisioneze de la conducerea companiei, în urma unei discuţii purtate vineri cu premierul Victor Ponta, cu ministrul interimar al Economiei, Daniel Chiţoiu, şi cu ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă.

"Am avut o întâlnire astăzi cu premierul, cu vicepremierul şi cu ministrul Energiei şi am reuşit să clarificăm toate aspectele, prin urmare am decis să rămân în continuare la Hidroelectrica. Cei trei m-au asigurat că am autoritate deplină în cadrul companiei", a precizat Remus Borza pentru Agerpres.

Remus Borza a explicat faptul că a intenţionat să părăsească această funcţie întrucât era nemulţumit de activitatea unor membri ai Consiliului de Supraveghere şi ai Directoratului Hidroelectrica, care este boardul executiv al companiei.

"Eram nemulţumit de o anumită lentoare cu care unii membri ai Directoratului îşi asumă luarea unor decizii vitale pentru companie. De asemenea, în Consiliul de Supraveghere eram în minoritate. Este vorba, de exemplu, de decizii privind vânzarea energiei pe bursă. Din 22 mai, Hidroelectrica n-a mai vândut niciun megawatt de energie pe bursă. De ce? Din cauza incapabilităţii managementului care nu ştie sau nu vrea să vândă energie", a mai spus el.

De asemenea, Borza a indicat faptul că Directoratul a oprit procesul de vânzare a microhidrocentralelor.

"Vânzarea microhidrocentralelor ar fi generat lichiditate, deci venituri, deci profit, care ar fi fost reinvestit în retehnologizarea hidrocentralelor mari", a continuat oficialul Hidroelectrica.

Potrivit acestuia, în plus, Hidroelectrica nu a angajat până acum o casă de avocatură care să o reprezinte în procesul cu traderii de energie, care au acţionat compania în instanţă după rezilierea contractelor cu aceştia.

"Am trimis scrisori către 15 firme de avocatură, dar nu s-a făcut încă o selecţie. Aşa că Hidroelectrica nu este reprezentantă corespunzător în instanţă în procesul cu traderii', a spus Borza. Întrebat dacă şi firma sa de avocatură se află între cele 15, el a răspuns negativ.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ