Republica Moldova: Igor Dodon a declarat că nu va promulga nicio lege cu caracter ANTIRUSESC

| 11 sep, 21:09

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat luni, într-un interviu acordat agenției de presă RIA Novosti, că nu va semna nicio lege antirusească chiar dacă aceasta va duce la organizarea unui referendum privind suspendarea sa din funcție, întrucât crede că majoritatea populației va fi de partea sa.

Parlamentul de la Chișinău urmează să revină din vacanță la sfârșitul lunii septembrie și va trebui să reexamineze legile respinse de președinte. Printre acestea figurează și inițiativa privind interzicerea difuzării programelor informative ale posturilor TV rusești în Republica Moldova.

"Constituția stipulează că președintele este obligat să semneze legea a doua oară. Voi merge conștient la abatere, în cazul în care, în opinia mea, acest lucru nu corespunde intereselor statului", a afirmat Dodon, adăugând că este vorba în primul rând de proiectul de lege prin care 9 mai este declarată Ziua Europei și nu mai este Ziua Victoriei armatei roșii împotriva Germaniei fasciste, ca până acum.

"Pentru noi aceasta este o sărbătoare sfântă și nu putem declara ziua de 9 mai drept Ziua Europei. Este ziua memoriei, ziua Victoriei", a spus el, în interviul publicat de RIA Novosti în pagina sa electronică.

Igor Dodon a mai spus că are de gând să respingă și legea privind așa-numita "propagandă rusă".

"Chiar dacă parlamentul o va aproba pentru a doua sau a treia oară, eu tot o voi respinge și ea nu va intra în vigoare", a declarat președintele Republicii Moldova.

În condițiile unei astfel de evoluții, conform legislației în vigoare, parlamentul ar putea să declare că președintele a încălcat Constituția și să lanseze procedura de destituire a președintelui prin referendum.

"Sunt gata să merg la aceasta (la referendum). Sunt încrezător că oamenii vor fi de partea mea", a spus Dodon.

El nu a exclus ca, în caz de nevoie, să blocheze toate legile votate de parlament, adăugând totuși că aceasta ar fi "varianta extremă".

Întrebat ce va face dacă majoritatea parlamentară va declanșa procedura de destituire, Dodon a răspuns: "Vom merge la popor și vom vedea pe cine susțin oamenii".

"Orice pas în această direcție va duce la creșterea popularității președintelui. Și ei (deputații majorității parlamentare) înțeleg aceasta. Cu un asemenea grad de încredere față de președinte, ei nu vor merge la impeachment (destituire — n.r.)", consideră Igor Dodon.

Potrivit articolului 89 al Legii Fundamentale a Republicii Moldova, președintele poate fi suspendat din funcție cu votul a cel puțin două treimi din deputați, în cazul săvârșirii unor fapte grave prin care se încalcă prevederile Constituției. Propunerea de suspendare din funcție poate fi inițiată de cel puțin o treime din deputați. Însă președintele poate fi demis doar prin referendum.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ