REVELION 2014 pe Valea Prahovei: În lipsa zăpezii, miile de turişti aleg plimbările prin staţiuni sau pe munte

| 31 dec, 2013

Mii de turişti se află în staţiunile de pe Valea Prahovei, unde vor petrece noaptea dintre ani, în lipsa zăpezii oamenii alegând plimbări prin staţiuni, drumeţii pe Platoul Bucegi sau să meargă la patinoar.

Pe Valea Prahovei se schiază doar la Buşteni, unde pârtia Kalinderu 1 este acoperită cu un strat de zăpadă artificială de aproximativ 20 de centimetri şi la Azuga, unde pârtiile sunt acoperite doar parţial cu zăpadă artificială.

La Sinaia, staţiunea cu cel mai mare domeniu schiabil de pe Valea Prahovei, nu se schiază, temperaturile ridicate din ultima perioadă făcând imposibilă punerea în funcţiune a tunurilor care produc zăpadă artificială. La baza Pârtiei Noi, în zona staţiei de plecare a telegondolei, este o porţiune acoperită cu un strat de zăpadă artificială, bună de dat cu sania, dar nu pentru schiat.

În lipsa zăpezii, mulţi dintre turişti au ales plimbări prin staţiuni sau drumeţii montane. Astfel, sute de turişti au urcat, în ultima zi a anului, cu telecabina sau cu telegondola pe Platoul Bucegi sau la Cota 1400, unde este soare, iar termometrele arată temperaturi pozitive.

Potrivit ofiţerului de presă al Primăriei Sinaia, Mădălina Roşu, telegondola funcţionează marţi după programul normal, iar în prima zi a anului îşi va începe programul de la ora 10.30. Foarte mulţi turişti au urcat cu telecabina pe platoul Bucegi, unde este soare, iar termometrele înregistrează temperaturi de peste 5 grade Celsius. Cei care vor să patineze pot merge la patinoarul de 600 de metri pătraţi amenajat în centrul staţiunii Sinaia, în parcul ”Dimitrie Ghica”.

După ce, timp de două zile, traficul rutier pe Valea Prahovei, între Comarnic şi Azuga a fost aglomerat, formându-se coloane de maşini, marţi după amiază pe DN 1 se circulă fără probleme, atât pe sensul de urcare către munte, cât şi pe cel de coborâre, au declarat reprezentanţii Poliţiei Prahova.

Zeci de mii de maşini au tranzitat, zilele acestea, DN 1 în zona staţiunilor de pe Valea Prahovei. Astfel, camerele de supraveghere amplasate pe acest tronson de drum au înregistrat, duminică, 9.500 de autovehicule pe sensul Bucureşti – Braşov şi aproximativ 11.000 de autovehicule pe celălalt sens de mers. Luni, 12.000 de autovehicule care au urcat către munte pe Valea Prahovei şi aproximativ 11.000 de maşini au circulat pe acest tronson pe sensul de coborâre dinspre Braşov către Bucureşti.

Mii de turişti petrec REVELIONUL 2014i în staţiunile de pe Valea Prahovei, gradul de ocupare a locurilor de cazare fiind, în medie, de aproximativ 98 la sută. Preţul pentru o vacanţă de Revelion la munte în staţiunile de pe Valea Prahovei porneşte de la 1.000 de lei de persoană într-o pensiune de trei stele şi poate ajunge la 2.000 de euro pentru două persoane în hotelurile de lux. Cele mai căutate au fost şi anul acesta vilele care s-au închiriat grupurilor de turişti, preţurile pentru închirierea unei astfel de vile variind în funcţie de numărul de camere şi de numărul nopţilor de cazare.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ