Românii au cumpărat în medie pe lună aproape 2.200 de maşini noi în 2014

| 16 iul, 2014

Vânzările de autoturisme şi vehicule comerciale noi pe piaţa românească s-au cifrat la 47.037 unităţi în primul semestru din 2014, în creştere cu 32,4% faţă de prima jumătate a anului 2013, potrivit datelor publicate miercuri de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România.

La autoturisme, creşterea a fost de 35,7%, de la 28.964 unităţi în primele şase luni din 2013 la 39.290 unităţi în primul semestru din 2014.

Vânzările de autobuze au crescut cu 272,4%, la 108 unităţi, vânzările de microbuze au urcat cu 10,3%, la 589 unităţi, vânzările de vehicule comerciale uşoare, sub 3,5 tone, au avansat cu 14,3%, la 4.559 unităţi, iar cele de camioane au crescut cu 23,6%, la 2.491 de unităţi.


Potrivit APIA, vânzările pe piaţa din România sunt susţinute în continuare de achiziţiile realizate de persoanele juridice (72% din volumul total înregistrat în primele şase luni din 2014), chiar dacă în iunie raportul între persoane fizice şi juridice este mai echilibrat (36% versus 64%), în scădere totuşi faţă de luna trecută), influenţa Programului Rabla fiind evidentă.

Astfel, doar puţin peste 13 mii de maşini  au fost cumpărate de persoanele fizice din cele 47 de mii de unităţi.

Înmatriculările de autoturisme rulate au scăzut cu circa 3% faţă de primele şase luni ale anului 2013, dar volumul lor (98.600 unităţi în 2014) rămâne ridicat comparativ cu cel al autoturismelor noi, fiind de circa 3,2 ori mai mare.

În primul semestru din 2014, producţia naţională a fost de 210.523 de autovehicule, cu 6,3% mai puţine decât în perioada similară din 2013, dintre care 179.128 Dacia (85%), 31.391 Ford (14,8%) şi patru unităţi produse de Roman Braşov.

Volumele cele mai mari le-au înregistrat Dacia Duster (82.701 unităţi în 6 luni, din care 16.294 în luna iunie), Dacia Logan (48.632 în 6 luni, din care 3.853 în iunie), Ford B-MAX (31.391/4.760), Dacia Sandero (25.478) şi Dacia Logan MCV (22.317).

Exporturile s-au cifrat la 193.540 unităţi, în creştere cu 2,5%. Cel mai exportat model în luna iunie 2014 a fost Dacia Duster (16.243 unităţi), urmat de Ford B-MAX (4.691) şi Dacia Logan MCV (4.378).

La autoturisme, topul intern pe mărci la jumătatea anului 2014 este condus de Dacia, cu 13.313 unităţi vândute (34% din total), urmată de Volkswagen (3.927 unităţi/10%), Skoda (3.626 unităţi/9,2%), Ford (2.685 unităţi/6,8%), Renault (2.619 unităţi/6,7%) şi Opel (1.629 unităţi/4,2%).

Pe modele, Dacia Logan este cel mai bine vândut model în iunie şi după şase luni din 2014, urmat de Dacia Sandero, Dacia Duster, Skoda Octavia şi Volkswagen Golf.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ