Directorul general al APIA, Dorel Benu, a scăpat de arestul la domiciliu

| 12 iun, 2014

Curtea de Apel Suceava a revocat joi măsura arestării la domiciliu în cazul directorului general al APIA, Dorel Gheorghe Benu, şi a adjunctului şefului APIA Suceava, Delia Moldoveanu, aceştia urmând să fie cercetaţi sub control judiciar.

Tribunalul Suceava a decis, în urmă cu o săptămână, ca Dorel Gheorghe Benu şi Delia Moldoveanu să fie cercetaţi în arest la domiciliu, în timp ce medicul veterinar Neculai Toma şi consilierul judeţean liberal Ioan Piticari să fie cercetaţi sub control judiciar.

DNA Suceava a contestat deciziile la Curtea de Apel Suceava care a revocat măsura arestării la domiciliu în cazul primilor doi care vor fi cercetaţi sub control judiciar.

Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de DNA Suceava şi a admis contestaţia formulată de Benu, înlocuind măsura arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar. Benu nu are voie să plece de pe raza judeţului Dâmboviţa decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei, să nu se apropie de Delia Moldoveanu, Stela Tănase şi Eugen Mogoş şi să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu aceştia, şi să nu exercite profesia şi să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a comis faptele.

Decizia Curţii de Apel Suceava este definitivă.

O decizie asemănătoare s-a dat şi în cazul Deliei Moldoveanu care are interdicţie de a părăsi municipiul Suceava şi să nu comunice cu Benu şi suspecţii Nicoleta Cheler, Lya Chiriac, Ionela Melania Blănariu, Stela Tănase şi Eugen Mogoş.

În cazul medicului veterinar Neculai Toma, Curtea de Apel Suceava a menţinut măsura de cercetare sub control judiciar, modificând doar obligaţia impusă ca acesta ''să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu celelalte persoane care au calitatea de părţi ori de subiecţi procesuali în cauză (martori, experţi)'' şi dispune ca el ''să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu suspecţii Ciobanu Lucian şi Blănariu Ionela Melania''.

O măsură asemănătoare s-a luat şi în cazul consilierului judeţean liberal Ioan Piticari, care nu are voie să comunice cu suspectele Nicoleta Cheler şi Lya Chiriac.

Dorel Gheorghe Benu este cercetat de DNA pentru abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului în legătură cu gestionarea fondurilor europene şi protecţia acordată de el adjunctului şefului APIA Suceava, astfel încât să obţină pe toate exploataţiile subvenţii de la Uniunea Europeană.

În acelaşi dosar, Delia Moldoveanu este acuzată pentru acordarea de subvenţii cu încălcarea legii sau neurmărirea, conform legii, a respectării destinaţiei subvenţiei, în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, dare de mită şi omisiunea sesizării.

Neculai Toma, medic veterinar din Horodnic şi reprezentantul Asociaţiei Crescătorilor de Animale Horodnic, este cercetat pentru înşelăciune, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, tentativă la comiterea infracţiuni de înşelăciune, în formă continuată şi instigare la comiterea infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată.

Consilierul judeţean PNL Ioan Piticari, reprezentant al Asociaţiei Producătorilor şi Crescătorilor de Taurine Piatra Şoimului din Câmpulung Moldovenesc, este acuzat de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată şi înşelăciune în formă continuată.

În acelaşi dosar sunt urmărite penal alte şase persoane printre care directorul APIA Suceava, Eugen Mogoş.

Cercetările în acest dosar vizează admiterea la plată a unor cereri de acordare a sprijinului financiar pe suprafaţă sau în domeniul zootehnic unor persoane fizice, juridice, parohii şi mănăstiri care nu îndeplineau condiţiile de eligibilitate.

Ancheta vizează subvenţii acordate în perioada 2012-2014, prejudiciul estimat fiind de peste cinci milioane de lei.

Tag-uri: APIA, DNA, Dorel Benu
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ