UPDATE. Percheziţii DNA la Ministerul Sănătăţii şi trei spitale din Capitală. Prejudiciu de 7 mil. euro

| 16 iun, 2014

Procurorii DNA efectuează, luni dimineaţă, percheziţii în 20 de locaţii din Bucureşti, între care Ministerul Sănătăţii, Maternitatea Polizu, Institutul Cantacuzino şi Spitalul Pantelimon, într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de corupţie în cadrul unor proceduri de achiziţie, prin programe finanţate din fonduri publice şi din fonduri externe.

UPDATE. Ancheta DNA vizează directori din cadrul Ministerului Sănătăţii şi şefi din spitalele unde luni au loc percheziţii în legătură cu suspiciuni de corupţie în cadrul unor proceduri de achiziţie de aparatură medicală, au declarat surse judiciare citate de Agerpres. 

Procurorii DNA verifică luni mai multe departamente ale Ministerului Sănătăţii, printre acestea numărându-se Departamentul Achiziţii, Unitatea de Management a Proiectelor Băncii Mondiale şi Departamentul de Dispozitive Medicale, au declarat pentru AGERPRES surse din MS. 

Aceleaşi surse au precizat că anchetatorii au ridicat dosare şi documente de la departamentele din MS verificate. 

Acţiunea DNA vizează şi trei spitale din Capitală - Polizu, Cantacuzino şi o altă unitate medicală de pe platforma Fundeni, respectiv Institutul de Urgenţă Boli Cardiovasculare 'Prof. Dr. C.C. Iliescu'. 

În cauză sunt suspiciuni de corupţie în cadrul unor proceduri de achiziţie de aparatură şi echipamente medicale, iar valoarea ar fi de 7 milioane de euro, potrivit unor surse judiciare.

'Procurorii DNA - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciunea săvârşirii, în perioada 2008-2011, a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, de către funcţionari publici, în cadrul unor proceduri de achiziţie, prin programe finanţate din fonduri publice şi din fonduri externe. În cursul dimineţii de 16 iunie, ca urmare a autorizării de către instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii în 20 de locaţii situate în municipiul Bucureşti, între care sediile unor instituţii publice şi unităţi sanitare', se arată într-un comunicat al DNA transmis luni AGERPRES.


Procurorii DNA verifică luni mai multe departamente ale Ministerului Sănătăţii, printre acestea numărându-se Departamentul Achiziţii, Unitatea de Management a Proiectelor Băncii Mondiale şi Departamentul de Dispozitive Medicale, au declarat surse din MS citate de Agerpres.

Totodată, acţiunea DNA vizează şi trei spitale din Capitală - Polizu, Cantacuzino şi o altă unitate medicală de pe platforma Fundeni.

În cauză sunt suspiciuni de corupţie în cadrul unor proceduri de achiziţie de aparatură şi echipamente medicale, iar valoare ar fi de 7 milioane de euro, potrivit unor surse judiciare.

'Procurorii DNA - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciunea săvârşirii, în perioada 2008-2011, a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, de către funcţionari publici, în cadrul unor proceduri de achiziţie, prin programe finanţate din fonduri publice şi din fonduri externe. În cursul dimineţii de 16 iunie, ca urmare a autorizării de către instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii în 20 de locaţii situate în municipiul Bucureşti, între care sediile unor instituţii publice şi unităţi sanitare', se arată într-un comunicat DNA.

 

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciunea săvârșirii, în perioada 2008-2011, a unor infracțiuni de corupţie şi asimilate celor de corupție, de către funcţionari publici, în cadrul unor proceduri de achiziţie, prin programe finanţate din fonduri publice şi din fonduri externe.

În cursul dimineții de 16 iunie 2014, ca urmare a autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 20 de locaţii situate în municipiul Bucureşti, între care sediile unor instituții publice şi unităţi sanitare.

În acest moment, în cauză se efectuează urmărirea penală prin raportare strict la fapte, nefiind începută urmărirea penală faţă de vreo persoană.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ