Șmecheria PMP – Florin Popescu, pus să se autoflageleze

| 15 iun, 2014

Monica Iacob Ridzi, Florin Popescu, Dan Pasat, Sorin Apostu, Adriean Videanu și mulți alții ce-i drept mai puțin importanți lideri și membri PDL sau PMP au fost acuzați, anchetați sau întemnițați pentru fapte de corupție. Nici familia prezidențială nu a scăpat de acuze și suspiciuni, scandalul dintre familia lui Băsescu și Bercea Mondialul este de notorietate.


Justiția este prinsă în mijlocul intereselor politice și în acest context, PDL dar și PMP, fac un joc de glezne pe tema imunității parlamentare. Sub brandul „Angajamentul pentru combaterea corupției”, Blaga și Udrea își aliniază soldații din Parlament pentru a modifica modalitatea de vot în cazul ridicării imunității pentru reținere și percheziție.

Demersul este ridicol. Independența justiției de politic trebuie asigurată prin orice mijloace, dar atunci când politicul vrea să confiște temele justiției nu prea ai ce să mai faci decât să privești neputincios la un spectacol grotesc în care protagoniștii sunt politicieni ipocriți.

În 2009 atât Monica Iacob Ridzi cât și Elena Udrea au trecut prin comisii de anchetă parlamentare in timp de Parchetul General cerea aprobarea Camerei Deputaților pentru percheziția respectiv începerea urmăririi penale ministrului Dezvoltării de atunci. Să ne amintim ce s-a întâmplat atunci. Udrea a tergiversat procedurile parlamentare cu ajutorul președintei Camerei Anastase, care suspenda ședințele în care trebuia să se voteze solicitarea procurorilor din cauza, țineți-vă bine, depășirii timpului alocat ședinței.

Transparență doar pentru unii, opacitate maximă pentru ceilalţi

Rapoartele Corpului de Control al Primului Ministru sunt ignorate cu desăvârşire în timp ce rapoartele ANI sunt discutate cu celeritate şi interes de justiţie, Parlament şi presă. Când Udrea a fost anchetată în Parlament nimic nu a ieşit la suprafaţă. Procedurile au fost lungite şi blegite până ce ministereasa demisă a luat NUP pe toate capetele de acuzare. Atunci nu se punea problema de transparenţă şi luptă anticorupţie.

Într-un sens cât se poate de orwelian PDL şi PMP vor ca politicienii și cetățenii să fie egali în fața justiției dar unii mai egali ca ceilalți.

În graba de a se ralia unei teme care risca să fie confiscată de PDL, Udrea a neglijat să-l menționeze pe prietenul autosuspendat, „candidatul puilor” Florin Popescu, deputat care, a primit și el o decizie bună din partea Camerei Deputaților când DNA a cerut arestarea.

Jocul PDL și PMP vine, foarte important, după ce șefa DNA Kovesi a declarat public faptul că Parlamentul blochează cererile instituției sale de încuviințare a arestului preventiv. Asistăm la nimic mai mult decât la confiscarea, abuzivă după mine, a unei teme lansate de Kovesi de către politicieni care caută acum muniție pentru o campanie grea de la sfârșitul anului.

Tema corupției este actuală dar problema pentru PMP și PDL este că românii s-au prins că acolo este hoțul care strigă hoții. Nimeni nu este impecabil. Partidul Albă ca Zăpada nu este atât de imaculat cum ar crede unii. Exemplele sunt clare, un deputat care dădea mită electorală tone de pui și un consilier prezidențial care făcea trafic cu terenuri în numele unui președinte care pentru mult timp a fost imaginea luptei anticorupție în România. Vă dați seama cât de dezamăgiți au fost românii când au realizat, într-un final că și cel mai tare luptător anticorupție din România este corupt.

Șmecheria PMP are picioare scurte pentru simplul fapt că oamenii aceștia nu mai au nici un fel de probitate morală și etică în fața electoratului.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
25 noi, 2014
profa
D-na ziarista nu credeti ca exagerati?
V-am citit cateva art.si in toate aveti o singura preocupare:sa loviti doar in portocalii,fosti si recenti sustinatori ai presedintelui Basescu .Uitati-va ce nume ati ales ,demnitari de mana a saptea,personajele cu greutate nu v-au atras atentia. Lideri importanti,ministri,conducatori de consilii judetene, un premier pesedist,oameni ca Hrebenciuc,Chiuariu,Mitrea,Dan Nica,Voiculescu,Dragnea,Bunea Stancu,Borbely etc cum suna fata de plevusca de Pasat,Florin Popescu .....amintiti.MI Ridzi e ok. acum in tabara uneperista?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ