Rompetrol a deschis anul acesta 12 noi staţii de distribuţie în Moldova şi Bulgaria

| 31 iul, 2013

Grupul Rompetrol, prin diviziile de retail din Moldova şi Bulgaria, a deschis, în 2013, 12 noi staţii de distribuţie, mărind astfel reţeaua din cele două ţări la 114 puncte de alimentare, se arată într-un comunicat al grupului, citat de Agerpres.

Ca urmare a extinderii reţelei de benzinării, în primele şase luni cantitatea totală de combustibili vânduţi pe segmentul de retail din Moldova, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2012, a crescut cu 21,7%, până la 23.000 de tone, în timp ce în Bulgaria creşterea a fost de 5%, până la 37.500 tone. Carburanţii comercializaţi în reţeaua de distribuţie respectă standardul Euro 5 şi sunt importaţi exclusiv de la rafinăria Petromidia. 

Până la sfârşitul anului, compania intenţionează să mai deschidă alte şase benzinării în aceste ţări.

În Moldova, pe lângă cele 53 de staţii de distribuţie în sistem de franciză, compania mai deţine 4 staţii proprii, situate în nordul Moldovei, care comercializează exclusiv autogaz, cât şi capacităţi de stocare la Târnova. Aceste active au fost incluse în portofoliul companie în 2011, prin preluarea activităţii companiei MoldInterGaz, parte a Rompetrol Gas. 

"Alături de unicul nostru acţionar - KazMunayGas (compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan), suntem pregătiţi să continuăm dezvoltarea activităţilor şi operaţiunilor Rompetrol în regiunea Mării Negre şi Europa de Vest. În perioada următoare, ne vom concentra pe extinderea şi consolidarea activităţilor de retail şi trading, pentru a susţine legătura dintre cea mai mare şi modernă rafinărie din România - Petromidia şi o piaţă regională de 300 de milioane de oameni. Obiectivul nostru principal este să furnizăm consumatorilor produse de calitate, prin extinderea în următorii 3-5 ani a reţelei de distribuţie în zona Mării Negre", a spus Felix Lunev, vicepreşedinte Senior pentru diviziile retail şi trading, Grupul Rompetrol.

Dintre noile benzinării, 11 sunt situate în Chişinău şi una în Burgas, contribuind la consolidarea cotei de piaţă a companiilor în aceste zone importante, prin distribuţia produselor de calitate obţinute la rafinaria Petromidia. În prezent, Rompetrol Moldova acoperă cea mai mare parte a oraşului Chişinău, care deţine 34% din numărul total de automobile din Republica Moldova, în timp ce Rompetrol Bulgaria are peste 30% din staţii localizate pe malul Mării Negre, dintre care 4 în Burgas. 

Grupul Rompetrol operează în prezent peste 1.100 de puncte de alimentare în România, Republica Moldova, Bulgaria, Georgia, Franţa, Spania şi Ucraina, urmând să dezvolte operaţiuni şi în Turcia.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ