RTV.net: Ponta: Înregistrarea cartelelor prepay a fost aprobată încă din august 2012

| 18 iul, 2013

Premierul Victor Ponta a declarat că există deja o decizie a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării prin care se aprobă înregistrarea cartelelor telefonice prepay astfel încât să fie limitat riscul folosirii acestora în organizarea unor atentate teroriste.

Premierul Victor Ponta a declarat că decizia a fost adoptată de către CSAT în august 2012. "Eram în CSAT, Crin Antonescu era preşedinte interimar şi a fost adoptată decizia imediat după atentatele din Bulgaria, unde atentatorii au folosit cartele pre-pay", a precizat premierul, citat de RTV.net.

Ponta a arătat că în România sunt în uz circa 10.000.000 de cartele pre-pay, fapt ce generează probleme în aplicarea acestei decizii. "De atunci am progresat în ceea ce priveşte procedura de implementare", a mai spus Ponta.

Deputatul Sebastian Ghiţă (PSD) a anunţat, miercuri, că intenţionează să depună un proiect de lege în Parlament prin care să fie permisă interceptarea convorbirilor de pe cartelele pre-pay, precum şi înregistrarea CNP-urilor celor care le cumpără.

Într-un interviu pentru hotnews.ro, Sebastian Ghiţă îşi argumentează demersul prin faptul ca aceasta zona, a cartelelor pre-platite, a ramas "neacoperita total" si este folosita pentru infractiuni economice.

"Există o discutie si la nivelul Comisiei SRI, acum, si a parlamentarilor impreuna cu guvernul care vizeaza modul in care aceasta zona, ramasa neacoperita total, suntem in imposibilitatea de a avea un mod gestionat prin lege in care sa ne raportam la cartelele pre-platite, repet, exista aceasta preocupare, sa gasim o solutie. Vrem sa gasim o solutie cu privire la modul de gestionare a cartelelor pre-platite.  (...) Trebuie sa generam un cadru legal prin care, in conditiile in care aceste cartele pre-platite din Romania pot fi folosite la infractiuni, ele sa poata fi luate in evidenta si sa aiba acelasi regim ca telefoanele obisnuite", a argumentat Ghiţă.

El a arătat că aceste cartele pot fi folosite nu doar pentru infracţiuni economice, ci şi pentru terorism, iar autorităţile statului nu au instrumentele necesare pentru a le contracara, lucru demonstrat şi de atentatul din Bulgaria sau cel comis la Iaşi.

"Am discutat aceasta initiativa si in PSD, exista o reticenta, o frica de a te expune public ca politician cu o astfel de initiativa, dar sa fii politician nu inseamna sa fugi de raspundere ca sa nu ti se poata reprosa nimic. La sfarsit trebuie sa le spui oamenilor, am facut asta, mi-am asumat asta, in asta cred", spune deputatul.

El a ţinut să afirme că preocuparea pentru libertăţile cetăţeneşti nu poate justifica blocarea adoptării unei asemenea legi. "Realitatea e ca eu nu vreau sa imi vad copiii rapiti pe strada si nici nu vreau sa imi vad sarind vreo bomba intr-un hotel si nici nu cred ca in numele libertatilor cetatenesti trebuie sa ne permitem luxul de a fi nesiguri, de a ne lasa expusi. E o mare gaura in chestiunea asta pentru siguranta noastra a tuturor", a spus deputatul PSD.

Ghiţă a spus că obiecţiile vor veni de la "pseudogrijulii faţă de societate". "În cine sa am mai multa incredere? Intr-unul de la servicii, care, vezi Doamne, ar abuza de informatia asta, sau intr-un nebun care vrea sa arunce cu o bomba pe care a gasit-o el pe la el prin sat un campus universitar in aer? Va zic eu de acum, o sa avem mai multa incredere in cei de la servicii, asta e realitatea pe tot globul si trebuie sa ne obisnuim cu ea", a  declarat social-democratul.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ