Rusia ne dă o PALMĂ ZDRAVĂNĂ! Putin face o mişcare neaşteptată în România

| 18 iun, 09:03

Rusia face o mutare neaşteptată în România. Încet şi sigur, Federaţia Rusă îşi retrage banii din ţara noastră.

În urmă cu doar câteva luni, servicile secrete româneşti erau în alertă maximă, în încercarea de a contracara infuzia de capital rusesc care ajungea masiv în ţară noastră, prin intermediul agenţilor de influenţă ai FSB, serviciul de spionaj rusesc. Mai mult, existau chiar informaţii că ruşii vor forţa achiziţionarea a unui segment cât mai mare din economia românească, scopul Moscovei fiind unul cât se poate de pragmatic. În lipsa unei puternice comunităţi rusofone pe teritoriul ţării noastre, că în cazul Ucrainei, conducerea Federaţiei Ruse ar fi putut clama protejarea intereselor econonomice ruseşti. Adică ar fi putut bate cu pumnul în masă pe motiv că au investit masiv în România şi nu vor decât să-şi protejeze afacerile, scrie ziarul Naţional.

Lucrurile par însă să se fi schimbat radical, peste noapte. Şi asta în condiţiile în care relaţiile dintre marile puteri occidentale şi România, pe de o parte, şi Federaţia Rusă, pe cealaltă parte, se deteriorează de la o zi la altă. Numai că ruşii nu doar că au oprit peste noapte robinetul cu bani prin care alimentau asaltul economic asupra României, dar dau semnale clare că vor trage cu totul obloanele asupra afacerilor derulate în ţară noastră. Ceea ce a produs stupoare la Bucureşti, structurile abilitate încercând să desluşească toate „fineţurile” ce se pot ascunde în spatele acestei mişcări surprinzătoare.

Retragerea capitalului rusesc din România ar putea să fie un semnal care să îngrijoreze serios autorităţile la Bucureşti. Mai ales că există destule exemple în care, după o astfel de retragere totală de capital, statul care a făcut această mişcare s-a transformat imediat într-o forţă agresoare.

Citeşte şi: Anunţul de ultimă oră făcut de PUTIN care pune pe jar marile puteri

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

37 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
22 iun, 09:10
balanescu cristian
munca la domiciliu
Colaborare la domiciliu! Stim ca ati cautat foarte mult timp o oferta cu adevarat serioasa, dar acum este cazul sa va opriti aici si sa incepeti imediat colaborarea cu noi, intr-o activitate part-time la domiciliu, cu castiguri sigure, pe masura implicarii. Va asteptam sa ne cereti mai multe detalii la adresa de email : [email protected]
21 iun, 19:38
Proiect Nou
Locuri de munca
Cea mai buna oferta de lucru!!!
Foarte multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra.Nu este necesar nici un fel de experienta.Oferim curs gratuit si complet cu instruirea de la zero.sellectam urgent colaboratori pentru piata nationala si mondiala.Plata castigurilor este garantata prin contract legal.Se lucreaza PART-TIME (in timpul liber ,cat timp vreti dvs).
Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva nou si de viitor.Daca aveti rabdare sa cititi zilnic cate 30 de minute o sa descoperiti o alta modalitate de a face bani.
Mai multe dupa ce trimiteti textul ''Info'' la adresa de mail: [email protected]
20 iun, 21:25
VIO
OFERTA
Cautam colaboratori pentru publicare anunturi.
Se lucreaza comod de acasa.
Cerinte:
- cunostinte minime PC ;
- necesar calculator;
- conexiune internet;
- rabdare;
- seriozitate.
Nu este necesara experienta.
Instruire gratuita oferita sub forma unor lectii prin mail.
Veti trece mai intai prin instruire, apoi care doriti, o sa incepeti salucrati.
Program part-time.
Cereti detalii la adresa : [email protected]
Oferim si solicitam seriozitate !
21 iun, 15:43
Claudiu Sonica
cautam colaboratori pentru publicare anunturi
as fii interesat de aceasta oferta si astept detalii
16 iul, 23:54
dinica cristian ovidiu
colaborare
doresc colaborare
20 iun, 19:58
sorin
Bani extra, cu un sistem revolutionar!
Bani extra, cu un sistem revolutionar! Poti sa fii deschis pentru o clipa si si sa descoperi in premiera un program care cu adevarat si in modul cel mai serios iti aduce bani? Eu sunt aici sa te ajut din toate puterile! Incepe imediat! Totul este verificat si functioneaza perfect! Oricand vrei mai multe detalii, cauta-ma la adresa de email: [email protected]
22 iun, 17:30
VALI POPA
colaborare
doresc amanunte...
cu stima
Vali popa
20 iun, 00:29
Marius
COLABORARE DE ACASA
Acest program iti aduce bani! Noutate absoluta pentru toti cei care vor sa castige bani in timpul liber! Vino si convinge-te! Totul este absolut serios si de incredere! Vei vedea imediat ca ai facut alegerea cea mai buna! Lucrezi part-time, acasa, si castigi bani! Te astept sa ceri acum detalii mai multe la adresa de email: [email protected]
22 iun, 17:29
VALI POPA
colaborare
doresc amanunte
cu stima
Vali popa

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ