Scandal între UDMR şi PDL pe tema diplomelor bilingve în Mureş

| 14 iun, 2013

Reprezentanţii UDMR Mureş se declară "revoltaţi şi consternaţi" de "atitudinea naţionalistă şi xenofobă" a senatorului PDL Marius Paşcan, care a cerut demisia şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), după ce instituţia a transmis liceelor diplome bilingve, fără stemă şi fără tricolor.

Preşedintele UDMR Mureş, Brassai Zsombor, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că reprezentanţii filialei sunt "revoltaţi şi consternaţi" de "atitudinea naţionalistă şi xenofobă" a senatorului PDL Marius Paşcan, spunând că "vremea isteriilor a trecut în Târgu Mureş".

 

"Vremea isteriilor a trecut în Târgu Mureş şi suntem revoltaţi şi consternaţi de atitudinea naţionalistă şi xenofobă pe care o are senatorul Marius Paşcan. Ţin să clarific faptul că până acum toate instituţiile de învăţămât şi-au procurat singure diplomele, deoarece nu este de competenţa Inspectoratului Şcolar emiterea de diplome. Noi nu am făcut nimic altceva decât ne-am conformat cu cererea venită din partea diriginţilor de clasă şi directorilor adjuncţi ai şcolilor, noi i-am ajutat", a spus Brassai.

 

El a subliniat că diplomele respective sunt bilingve, iar acest gest "arată respect faţă de majoritate şi de normalitate", adăugând că pe diplomele din anii trecuţi nu erau nici steag, nici stemă, dar, dacă aceasta este problema, anul viitor acestea se vor regăsi pe diplome.

 

Liderul UDMR Mureş a refuzat să spună cât a plătit UDMR pentru diplome, apreciind că nu au fost tipărite însă "degeaba", întrucât sunt importante pentru absolvenţii de etnie maghiară şi părinţii acestora.

 

"Chiar credeţi că e nevoie de crearea tensiunilor interetnice în Târgu Mureş? Aceasta este întrebarea noastră. Avem senzaţia că pentru conducerea PDL contează toţi târgumureşenii, după declaraţii. Acum ce trebuie să înţelegem, că locuitorii maghiari ai oraşului sunt cetăţeni de rangul doi?", a spus Brassai.

 

În acest context, liderul UDMR Mureş a mai spus că el "constată cu regret" că Guvernul României "nu dă importanţă unei comunităţi care reprezintă 40 la sută în judeţ", întrucât în Prefectură nu există niciun reprezentant al comunităţii maghiare, situaţie care "nu este una normală".

 

Brassai a amintit faptul că la Târnăveni, deşi părinţii şi elevii, sprijiniţi de UDMR, cer ca toate clasele, "de la nivelul de grădiniţă până la nivelul clasei a XII-a, cu predare în limba maghiară, să fie într-o clădire", aşa cum prevede expres legea, politicienii locali şi autorităţile judeţene nu sprijină realizarea acestui proiect.

 

"Din păcate, politicienii locali împiedică, autorităţile judeţene nu sprijină realizarea aceestui proiect, deci nu există voinţă politică pentru punerea în aplicare a prevederilor legale", a adăugat liderul UDMR.

 

Senatorul PDL Marius Paşcan a cerut, joi, demisia şefului ISJ Mureş, Ştefan Someşan, acuzând că instituţia a transmis diplome bilingve pentru absolvenţii de liceu, fără "legătură cu legislaţia României", Someşan spunând că actele respective sunt "maculatură fără niciun fel de valoare", date de adjunctul său.

 

Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş a postat, joi seară, pe site-ul său un comunicat în care precizează că diplomele distribuite în licee "nu au fost concepute şi elaborate" de instituţie, care nu este responsabilă de distribuirea acestora în unităţile de învăţământ din judeţ, "drept dovadă, lipsa însemnelor statului român şi ale ISJ Mureş".

 

"Menţionăm faptul că aceste diplome nu au aparţinut niciodată instituţiei noastre, drept urmare se interzice conducerii unităţilor de învăţământ folosirea şi aplicarea sigiliului pe acest format de diplome. ISJ Mureş are propriile sale modele diplome, prin care elevii noştri au fost premiaţi pentru performanţele obţinute de-a lungul anilor", se menţionează în documentul citat.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
15 iun, 2013
pensionar
Asta e.Cand e saracie lucie, somaj altceva nu nu poata da PDL si alti care gandesc la fel de cat circ cu nationalizmul, in loc de trai decent, spitale, medicamente sa nu murim ca in lagarele lui hitler.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ