Scandalul Antena - RCS-RDS: Camelia Voiculescu coordona acțiunile lui Sorin Alexandrescu

| 31 mai, 2013

Din interceptările DNA în scandalul Antena - RCS-RDS reiese că acțiunea era coordonată de Camelia Voiculescu, care primise misiunea de la tatăl ei, Dan Voiculescu. Ea era sunată de Sorin Alexandrescu, care o ținea la curent cu evoluția șantajului.

Referatul DNA în cazul Sorin Alexandrescu conține o serie de interceptări ale întâlnirilor pe care directorul Antena Group le avea cu unul din șefii RCS-RDS, pe care îl presa să încheie un contract de transmisie a posturilor Antena prin satelit.

Chiar dacă procurorii au anonimizat toate numele (în afară de cel al lui Sorin Alexandrescu) și firmele implicate, se pot trage niște concluzii destul de limpezi. După una din întâlnirile dintre cei doi, directorul Antena Group sună o femeie, cu care poartă următorul dialog:

S.A.: Omul care a primit primu’ plicul… e într-o oră aicea.

Femeia: Super OK! Adică super, mă rog, să vedem! Şi oricum tre’ să ai super grijă, te rog!? Ştii că… Acum mi-a dat şi mie tata grija aia. Să mă suni şi pe mine după aia.

 

Potrivit referatului DNA, Sorin Alexandrescu revine cu telefonul după două ore și dă raportul:

S.A.: Am avut o întâlnire cu cineva. Era foarte, foarte speriat că primise o adresă.

Femeia: Aşa.

S.A.: Foarte speriat.

Femeia: Da.

S.A.: Da. Foarte speriat. Şi domnule, dacă aveam ceva cu el, personal. Zic: Domnule, n-am nimic cu dumneavoastră personal, domnule. Ce să avem? Doamne fereşte! Dar, zic, la ce vă referiţi? Şi pe urmă mi-a arătat despre ce e vorba.

Femeia: Da.

S.A.: Zic: Domnule, dar eu văd că asta e adresată companiei, nu e adresată dumneavoastră.

Femeia: Da.

S.A.: Da. Foarte speriat.

Femeia: Da OK. Şi mă rog, bună întâlnirea?

S.A.: În principiu, da. În sfârşit, îți povestesc.

 

Formal, Dan Voiculescu nu mai este de ani buni patronul Intact, el trecând acțiunile pe numele fiicei sale Camelia Voiculescu. În 2009, când a avut loc licitația pentru drepturile de televizare ale meciurilor din Divizia A, licitație câștigată de asocierea dintre Intact și RCS-RDS, grupul de presă a fost reprezentat de Camelia Voiculescu. Ea este imaginea grupului de presă, chiar dacă se spune că tot Dan Voiculescu este cel care trage sforile din spatele cortinei.

În acest context, dialogul dintre Sorin Alexandrescu și femeia al cărei nume DNA l-a șters capătă o altă lectură. Cui ar putea să dea raportul directorul general al unei companii, dacă nu cuiva cu rang mai mare, un acționar, de exemplu? Cine să fie tatăl acestui superior care să îi dea „grija asta” (a contractului cu RCS-RDS)?

Așa s-ar putea explica și înverșunarea cu care grupul Intact îl apără pe Sorin Alexandrescu, acuzat de șantaj în beneficiul grupului, nu al său personal.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
31 mai, 2013
rad_de_prosti
sa muriti voi ?
ma nu v-ati saturat de cat kkt mancati zilnic ?
31 mai, 2013
Pișta
Măi prostuțule
Treaba asta te depășește. Eu zic să te duci la terasă, la o bere și să aștepți cuminte ordin nou de la patron. Ai să vezi că o să fie interesant. Fata lui, valoarea lui... și călcâiul lui Ahile, totodată.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ