Schimbări în programa şcolară, publicate de minister

| 25 apr, 2013

După ce au fost puse în dezbatere publică acum două luni, Ministerul Educaţiei a publicat, recent, planurile-cadru pentru clasele primare, unde se precizează care sunt disciplinele obligatorii, precum şi numărul de ore alocat fiecărei materii.

Planurile-cadru se aplică din luna septembrie pentru clasa pregătitoare şi clasa I, din anul şcolar 2014-2015 pentru clasa a II-a şi începând cu anul şcolar 2015-2016 pentru clasele a III-a şi a IV-a.

Între prevederi se numără şi introducerea disciplinei Limba modernă încă de la Clasa Pregătitoare, cu câte o oră de curs  pe săptămână. Elevii din clasele a III-a şi a IV-a vor avea câte două ore pe săptămână.

Faţă de planul propus spre dezbatere în luna februarie, acum ministerul a decis ca la clasa I să se studieze materia Comunicare în limba română câte 7 ore pe săptămână,  iar în clasa a IV-a elevii să aibă 5 ore pe saptamana la aceasta disciplină.

De asemenea, elevii de clasa a II-a vor avea  4 ore de Matematica si explorarea mediului, în loc de cele 3 propuse anterior.    

Disciplina Educaţie pentru societate, prevăzută până acum cu câte o oră la fiecare an de studiu al şcolii primare, va fi înlocuită cu Educaţia civică, materie care va fi predată în clasa a III-a.

Religia rămâne materie obligatorie, însă, la cererea scrisă a elevului, dacă este major, a părinţilor ori a tutorelui, copilul poate să nu se prezinte la această oră.

 

 

loading...

Ştirile orei

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ