Pricopie: Elevul trebuie să poată opta pentru ceea ce vrea să facă

| 04 iun, 2013

Elevii trebuie să descopere plăcerea de a veni la şcoală şi trebuie să aibă posibilitatea să opteze pentru ceea ce-şi doresc să facă, a declarat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

"Am spus acest lucru, l-am spus din ianuarie, şah, teatru, film, educaţia fizică, toate acestea trebuie să fie elemente importante în procesul didactic. Am spus, dar poate că uneori nu s-a înţeles. Este foarte important ca elevii să descopere plăcerea de a veni la şcoală şi plăcerea care poate să înceapă de la matematică, predată altfel, până la plăcerea de a participa la competiţii, plăcerea de a face teatru, plăcerea de a învăţa literatură prin teatru, prin film. Nu poţi să le ceri tuturor să facă şi şah şi teatru, este vorba despre opţiuni pe care copiii trebuie să le aibă. Unul dintre lucrurile discutate de copii în şedinţa de guvern a copiilor de sâmbătă este acesta: au cerut să aibă posibilitatea să opteze", a declarat Remus Pricopie, citat de Agerpres. 

Ministrul a spus că pentru a exista cursuri de şah în şcoli este nevoie de instructori şi profesori şi în acest sens a avut deja discuţii cu reprezentanţi ai Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport.

"Sigur că noi avem instructori la cluburile şcolare sau sportive, dar dacă vrem şahul în şcoli atunci trebuie să trecem această graniţă, iar şahul trebuie să fie una dintre disciplinele pe care copiii o pot alege. Nu trebuie să facă toată lumea şah, aşa cum nu trebuie să facă toată lumea baschet sau fotbal, dar trebuie să existe această opţiune şi trebuie să consolidăm în primul rând formarea, să instituţionalizăm felul în care un şahist ajunge la catedră", a spus Remus Pricopie, adăugând că Ministerul Educaţiei are obligaţia să creeze cadrul "ca oricare copil să se aşeze unde crede că îi este locul".

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a transmis un mesaj prin deputatul Sorin Iacoban, arătând că susţine ideea introducerii şahului în programa şcolară, acest sport învăţându-i pe copii ""cum să ia decizii rapide şi dificile în mod independent".

"Şahul este mai mult decât un sport, este un mod de educaţie care creşte încrederea în sine şi performanţele şcolare. Este foarte important faptul că şahul îi învaţă pe copii cum să ia decizii rapide şi dificile în mod independent şi să prevadă deciziile lor. Datorită şahului copiii învaţă să gândească logic şi eficient. Acestea sunt lucruri dovedite ştiinţific şi tocmai de aceea susţinem ideea introducerii şahului în programa şcolară", a afirmat Valeriu Zgonea în mesajul său.

Vicepreşedintele Federaţiei Europene de Şah, Ion Şerban Dobronăuţeanu, a arătat că multe ţări, atât din zona europeană, cât şi din cea asiatică şi din America, au avansat în ultimii ani în acest sens şi au creat metode de predare şi curriculă şcolară, în special pentru şah. 

"România are o tradiţie, are un trecut, un prezent în şah şi noi sperăm să aibă şi un viitor. (...) Nu este deloc scump să se practice şahul la nivelul vârstelor mici. În şcoli nu avem în vedere performanţa sau marea performanţă, nu avem în vedere să se predea în mod obligatoriu şahul. Această pârghie poate ajuta copilul în dezvoltarea lui, poate ajuta cadrul didactic care ar avea la îndemână un nou instrument pe care să-l ofere copiilor şi poate să fie o chestiune de succes", a declarat Dobronăuţeanu.

loading...

Ştirile orei

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ