Senatori juriști amână dezbaterea pe fond în dosarul Tăriceanu

| 04 dec, 11:58

Comisia juridică din Senat a amânat cu o săptămână dezbaterea pe fond a cererii DNA de începere a urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu-Tăriceanu.

Robert Cazanciuc, președintele Comisiei Juridice a Senatului, a declarat că avocatul lui Tăriceanu a depus luni note scrise de apărare, care nu au putut fi studiate în totalitate.

Ieri (n.r. – luni), avocatul domnului Tăriceanu a depus note scrise în apărare, un material destul de consistent, colegii mei nu au reuşit să vadă acest material în totalitate. De asemenea, am primit ieri şi astăzi mai multe cereri de studiere a dosarului de către senatori care nu sunt membri ai Comisiei juridice. În consecinţă, am hotărât să trimitem Biroului permanent aceste solicitări cu recomandarea de a permite colegilor senatori, nemembri ai Comisiei, să poată studia dosarul în cadrul Comisiei juridice după o procedură de confidenţialitate pe care o vor stabili Comisia juridică şi Biroul permanent. De asemenea, în acest interval, colegii mei vor studia notele trimise în apărare de domnul Tăriceanu. Practic, dezbaterea pe fond o vom face săptămâna viitoare, în funcţie de ceea ce va decide Biroul permanent cu privire la modalitatea în care senatorii, nemembri ai Comisiei, vor putea studia acest dosar”, a precizat preşedintele Comisiei, Robert Cazanciuc.

Astăzi, Comisia condusă de Cazanciuc ar fi trebuit să dea un vot cu privire la cererea DNA. După vot, raportul va fi depus la Biroul Permanent.

Procurorii DNA susțin că Tăriceanu ar fi primit, indirect,  o mită în valoare de 800.000 de dolari de la o firmă austraică. Faptele s-ar fi petrecut în perioada 2007-2008, când Călin Popescu Tăriceanu ocupa funcția de premier.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ