Simonis (PSD) spune că primarul Fritz ar trebui să își facă de acum domiciliul la Timișoara
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, a declarat joi, pentru AGERPRES, că după ce primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a dobândit cetățenia română, este de datoria acestuia să demonstreze că este un bun român și că ar trebui să își facă domiciliul în Timișoara, având în vedere că până acum nu a avut această posibilitate.
'Dominic Fritz este primarul municipiului Timișoara deja pentru a doua oară, vorbește limba română foarte foarte bine, dincolo de atacuri politice și de chestiuni care sunt posibile în zona noastră politică, dincolo de anateme și suspiciuni aruncare asupra domniei sale, vreau să îi transmit felicitări pentru faptul că a trecut acest examen, care nu este ușor. Am interacționat cu prieteni care au dorit să treacă acest examen și mi-au spus că nu e ușor. Îl felicit pentru faptul că a avut capacitatea și timpul necesar să și învețe în timp ce conduce o astfel de instituție și nu e ușor nici să conduci o instituție precum primăria. Îi urez succes, felicitări și de acum înainte trebuie ca dânsul să demonstreze dacă este un român bun. Cred că din acest moment își va face domiciliul la Timișoara pentru că până acum nu a putut să o facă', a afirmat Alfred Simonis, care este și președinte al Consiliului Județean (CJ) Timiș.
Președintele USR, Dominic Fritz, primar al Timișoarei, a anunțat joi că a primit aviz pozitiv pentru obținerea cetățeniei române.
''România, gata, sunt unul de-al tău! Am trecut de proba de interviu și am primit aviz pozitiv pentru obținerea cetățeniei române. Mulțumesc, România, că m-ai primit în casa ta acum 22 de ani. M-ai făcut adult, m-ai făcut european, m-ai făcut mai tenace, mai călduros, mai inventiv. Iar acum m-ai făcut român cu acte în regulă. Urmează depunerea jurământului, la proxima ocazie. Trăiască România, trăiască Europa!'', a scris primarul Timișoarei, pe Facebook.
Dominic Fritz a susținut miercuri interviul pentru obținerea cetățeniei române.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x