Şocant! O femeie şi-a aruncat copilul de 5 ani de la etajul 8 al unui bloc din Capitală, apoi s-a aruncat şi ea

| 09 oct, 11:29

O femeie de 35 de ani şi-ar fi aruncat aseară, în jurul orei 23.00, copilul de 5 ani de la etajul opt al unui bloc din Crângaşi, iar apoi s-a sinucis aruncându-se la rândul ei în gol.

Corpul femeii a fost găsit de două persoane care treceau prin zonă, acestea anunţând imediat autorităţile la 112. Echipajele de salvare sosite la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru a salva cele două victime.

Surse din rândul anchetatorilor au precizat că femeia ar fi fost în stare de depresie, după o ceartă în familie. Dosarul a fost preluat de Serviciul Omoruri, care a deschis o anchetă coordonată de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti, în condiţiile în care încadrarea faptei este crimă, urmată de sinucidere, scrie Adevarul.

La Poliţia Capitalei urmează să fie audiate persoane care pot da detalii privind împrejurările în care s-a produs incidentul. De altfel, în urma cercetărilor anchetatorii au găsit un bilet de adio lăsat de femeie. „Mami, numai Gabi e de vină”, a scris aceasta înainte de a-şi ucide copilul pentru ca apoi să se arunce de la etajul 8. Se pare că Gabi era iubitul femeii.



loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ