Soluțiile oferite de Viessmann pentru probleme industriale, de încălzire sau de refrigerare

| 17 aug, 19:07

Compania Viessmann este o companie germană care produce sisteme de încălzire, refrigerare și industriale, cu o istorie de peste 100 de ani. Întreaga poveste a început în anul 1917, când Johan Viessmann, un producător de cazane din oțel și-a deschis un mic atelier în orașul Hof.

Două decenii mai târziu, producătorul de cazane a mutat producția la Allendorf, iar după terminarea celui de-al doilea război mondial, a predat ștafeta fiului său, Johann Viessmann.

În nenumărate rânduri, de-a lungul istoriei sale, compania Viessmann demonstrat tuturor că este o companie care se adaptează ușor ca de exemplu la jumătatea secolului XX când omenirea a făcut încet, dar ferm, trecerea de la cărbuni la petrol în materie de combustibil, sau în anii 1970 când a văzut în criza mondială de energie o oportunitate de a crea și a promova sisteme de înmagazinare a energiei solare sau pompe de căldură.

Astfel, compania Viessmann a ajuns brandul pe care îl cunoaștem în prezent și care oferă o gamă variată de sisteme despre care vom discuta pe larg în rândurile următoare.

Viessmann - furnizorul de soluții pentru orice aplicație

Viessmann produce sisteme cu puteri cuprinse între 1.5 și 120.000 kW, adaptate la nevoile oricărui tip de consumator.

Sisteme de încălzire

Viessmann consideră că nu este posibilă modernizarea pieței de încălzire fără tehnologie adecvată. De asemenea, conceptul de consum rațional diferă de la caz la caz și trebuie definit în funcție de nevoile fiecărui beneficiar în parte. Nu putem compara un consumator casnic cu unul industrial și din acest motiv nici Viessmann nu produce un singur tip de sisteme de încălzire, ci o gamă întreagă.

Cazane moderne, pe gaz sau lichid

Chiar și la ora actuală, din cele aproximativ 20 de milioane de instalții de încălzire existente în Germania, circa 65% funcționează pe bază de gaz, iar 30% pe bază de lichid. De aceea, sistemele de încălzire de tipul cazanelor pe gaz sau lichid, produsele cu care această companie și-a început de fapt activitatea, sunt încă la mare căutare.

Sisteme de cogenerare

Tehnologia cogenerării este o tehnologie cu un potențial enorm deoarece promovează utilizarea rațională a căldurii rezultate din producția de energie electrică. În comparație cu procesele de generare a energiei electrice și a căldurii în mod separat, cogenerarea reduce consumul primare de energie în proporție de 30%, dar scade și nivelul emisiilor de dioxid de carbon la jumătate.

Cazane pe biomasă

Un alt tip de cazane moderne, produse de Viessmann, sunt cazanele care funcționează pe bază de biomasă. Pentru biomasă se folosesc în proporție de 70% surse regenerabile de energie, iar buștenii și peleții utilizați la fabricarea ei nu necesită importare, pot fi stocați extrem de ușor și sunt disponibili indiferent de anotimp. Cazanele care funcționează pe bază de biomasă sunt niște cazane adaptate cerințelor secolului în care trăim. Ele pot fi utilizate nu doar pentru încălzirea spațiilor rezidențiale, ci și în industrie sau în unitățile comerciale.

Sisteme hibride

Sistemele hibride sunt ca o combinație de rezervor de vaporizare și o pompă de căldură cu absorbție pe gaz. Astfel, rezultă un consum de combustibil mai mic în comparație cu tehnica de condensație, folosinduse două energii regenerabile, ecologice și gratuite: cea a aerului și cea a pământului.

Sisteme termice solare

În completarea sistemelor hibride, pentru o lume mai verde, Viessmann produce și sisteme termice solare utile atât pentru încălzirea apei cât și a spațiului. Folosirea acestor sisteme de încălzire ajută la economisirea a 30% din costurile combustibilului utilizat pe parcursului unui an.

Sisteme de refrigerare

Așa cum am menționat și în rândurile de mai sus, Viessmann fabrică și sisteme de refrigerare inovatoare. Ca să dăm câteva exemple, amintim agregatele de răcire, camere de răcire cu temperatură controlată sau vitrinele de refrigerare cu răcire centrală. Toate acestea sunt fabricate în unități de producție din Germania și Finlanda, țări cu tradiție în ceea ce privește tehnologia de refrigerare.

Sisteme industriale

Sistemele industriale produse de Viessmann sunt utilizate pentru o furnizare economică a aburului, a căldurii sau a aerului rece. Acestea sunt completate și de servicii de proiectare, punere în funcțiune și dapanare care întregesc oferta Viessmann.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ