Sorin Grindeanu: Aproape toată lumea are senzația că PSD se îndreaptă spre prăpastie

| 25 iul, 14:52

Fostul premier Sorin Grindeanu a declarat luni seara că este preocupat alături de ceilalți social-democrați în ceea ce privește viitorul PSD, întrucât ''aproape toată lumea are senzația" că acest partid se îndreaptă "spre prăpastie''.

''Eu am discutat și cu Victor Ponta, inclusiv ieri, și cu Cătălin Ivan și cu actuali membri PSD. Și fie că e vorba de cei doi sau de actuali membri cu funcții de conducere în partid, la toți există această preocupare: unde se duce, care este direcția în care merge PSD, pentru că aproape toată lumea are senzația că ne îndreptăm pas cu pas spre prăpastie sau spre dat cu capul în zid. Există această preocupare pe care o am și eu. (...) Toate lucrurile care pot duce într-un final, pe această zonă de stânga, la o revitalizare, sunt bune'', a afirmat Sorin Grindeanu la TVR1.

Fostul premier a spus că nu a luat încă o decizie, dar că va merge alături de Victor Ponta în construcția unei noi formațiuni, subliniind că va ține cont și de ceea ce se va întâmpla în PSD Timiș, organizație pe care a condus-o până când Liviu Dragnea l-a exclus din partid.

''Eu nu am o decizie pe care să o iau în acest moment, să spun da, vreau în continuare, chiar dacă m-au exclus (...). Eu merg pe o zonă alături de Victor și de alții în construcția unei noi formațiuni. Asta am discutat cu Victor Ponta, el este foarte hotărât, eu vreau să mă mai gândesc în această lună, în funcție și de ceea ce se va desfășura, de exemplu, în județul Timiș'', a declarat Grindeanu.

Grindeanu a mai afirmat că pentru el contează foarte mult faptul că a reușit împreună cu colegii săi social-democrați din Timiș să formeze o echipă ''în sensul bun al cuvântului'' și au câștigat alegerile locale și parlamentare într-un fief al dreptei, acolo unde PSD nu a câștigat niciodată, în mod tradițional.

''Asta nu a făcut-o Sorin Grindeanu singur, ci împreună cu echipa de acolo. Pentru mine contează foarte mult modul în care va fi tratată această organizație. (...) Eu am lăsat PSD în județul Timiș cu 40%, atât am avut la parlamentare, iar la alegerile locale — peste 39%. Am câștigat și am bătut dreapta în Timiș și la locale și la parlamentare'', a spus Grindeanu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ