Sorin Grindeanu: PSD este pregătit să construiască majoritatea necesară pentru a guverna
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, vineri, că România are nevoie de un Guvern cu puteri depline, subliniind că social-democrații și-au asumat o soluție politică, și-au prezentat prioritățile și sunt pregătiți să construiască majoritatea necesară pentru guvernare.
'România are nevoie de un Guvern cu puteri depline. O arată inclusiv datele publicate astăzi de INS: vânzările au scăzut cu aproape 6% în primele șapte luni ale anului. Comparativ cu 2025, românii au cumpărat tot mai puțin, au tăiat și din lista de alimente! Se uită de două ori înainte să pună ceva în coș. Iar familiile renunță la tot mai multe lucruri pe care, până ieri, și le permiteau. Despre această criză economico-socială ar trebui să discutăm astăzi. Nu despre câte voturi îi lipsesc unuia sau altuia, ci despre cât timp mai poate pierde România', a scris Grindeanu pe Facebook.
Liderul PSD a atras atenția că au trecut deja patru luni de interimat, perioadă marcată, în opinia sa, de 'calcule politice și discuții în care fiecare partid explică de ce soluția celuilalt nu poate funcționa'.
'Economia nu așteaptă ca partidele să-și termine calculele. Fiecare zi fără un Guvern cu puteri depline înseamnă mai multă presiune pe oameni, pe firme și pe o economie care are nevoie urgentă de direcție și de soluții, nu doar tăieri. PSD este pregătit să construiască o majoritate. PSD a demonstrat că știe să guverneze. De aceea, PSD nu stă pe margine și rămâne maturul din încăpere. În timp ce PNL și USR încearcă să demonstreze că PSD nu are cele 233 de voturi, România are o problemă mult mai mare: lipsa unei perspective clare care macină toată societatea. PSD și-a asumat o soluție, și-a prezentat prioritățile și este pregătit să construiască majoritatea necesară pentru a guverna. Până la un dialog politic matur cu celelalte partide politice, ne vom concentra pe consultarea partenerilor sociali pentru coagularea celor mai eficiente măsuri pentru ieșirea din criză', a conchis Grindeanu.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x