SORIN OPRESCU, suspect de cancer: "Sunt puţin îngrijorat, aştept să fac examenul ăla"

| 14 oct, 11:13

OPRESCU SĂNĂTATE. Sorin Oprescu a părăsit Institutul Național de Diabet, unde se afla de vineri, și va fi transferat în cadrul Spitalului Fundeni, la o clinică privată unde i se vor face investigații medicale.

OPRESCU SĂNĂTATE. La urcarea în dubă, Oprescu a declarat că se simte mult mai bine și speră să nu aibă probleme cu sănătatea. Edilul suspendat va face miercuri investigațiile medicale solicitate și va afla dacă suferă sau nu de cancer. Apoi, va trebui să mai stea 2-3 ore sub supravegherea medicilor și cel mai probabil seara se va întoarce în arest.

"Investigatiile de aici (Institutul Național de Diabet - n.r.) s-au finalizat. Miercuri dimineaţă, în jurul orei 9.00-9.30, Sorin Oprescu va fi dus la Spitalul Fundeni pentru investigaţiile la plâmâni. La 12.30, acesta va fi supus unei investigaţii amănunţite cu privire la nodulul la plămân", a declarat, marţi, Alexandru Chiciu, unul dintre avocaţii lui Sorin Oprescu.

De altfel, politicianul speră să iasă din arest, mai ales că apărătorii săi au făcut o solicitare de înlocuire a arestului preventiv.

Oprescu ar urma sa faca miercuri investigaţia PET (Positron Emission Tomography) Scan într-o clinică particulară aflată în apropierea Institutului Oncologic Bucureşti, au declarat surse medicale. Efectuarea PET-Scan a fost amanată pentru această săptămână din cauză că valorile glicemice nu au putut să fie stabilizate în cursul săptămânii trecute.

Citeşte şi: SORIN OPRESCU și-ar fi administrat intenționat o doza prea mare de insulină

OPRESCU ARESTAT. Sorin Oprescu a fost arestat preventiv la 7 septembrie, iar de atunci s-a confruntat cu mai multe probleme medicale, el fiind internat patru zile la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost supus unor investigații amănunțite. De asemenea, Oprescu a fost internat joi la Spitalul Fundeni, după care a fost mutat la Institutul Paulescu.

Potrivit DNA, în perioada 2013 — 2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din municipiul București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelora, cu titlu de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
14 oct, 11:44
Ciprian Stan
ii dorim sanatate si putere
si ,de ce nu:la multi ani!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ