Sorin Ovidiu Vântu a fost ELIBERAT condiţionat

| 19 noi, 2014

Sorin Ovidiu Vîntu a fost eliberat condiţionat de magistraţii tribunalului Ilfov, după ce a executat două treimi din pedeapsa de doi ani de închisoare.

Decizia pronunţată astăzi nu mai poate fi contestată.

Concret, Tribunalul Ilfov a admis o contestaţie a lui Sorin Ovidiu Vîntu faţă de o decizie luată de instanţa inferioară - Judecătoria sectorului 4 -, prin care i se respinsese solicitarea de eliberare condiţionată.

El a executat două treimi din pedeapsa primită în dosarul de favorizare a infractorului. Decizia de condamnare a fost luată în ianuarie 2014 de instanţa supremă.

Vîntu va părăsi penitenciarul în cursul acestei zile.

 

Istoricul dosarului

Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată în octombrie 2010, alături de şoferul său, dar şi de un om de afaceri moldovean. Cei trei au fost acuzaţi de procurori că i-au trimis bani lui Nicolae Popa, fost director Gelsor condamnat definitiv la 15 ani de închisoare în cazul FNI.

„Suma îi era necesară condamnatului (Nicolae Popa, n.r.) pentru a se ascunde, în scopul de a nu fi descoperit de autorităţile îndrituite să pună în executare mandatul european de arestare emis pe numele său, pentru executarea pedepsei de 15 ani închisoare la care a fost condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă şi executorie”, arată rechizitoriul procurorilor.

Mai mult decât atât, susţin procurorii, chiar şi după ce Nicolae Popa a fost arestat de autorităţile din Indonezia, omul de afaceri ar fi încercat să întârzie procedurile de extrădare a acestuia.

În 9 septembrie 2010, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor Vîntu Sorin Ovidiu, Ţurcan Octavian, şi Stoian Alexandru sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea infractorului.

„Din probele administrate în cursul urmăririi penale a rezultat că, inculpatul Vîntu Sorin Ovidiu a trimis sume de bani condamnatului Popa Nicolae, pentru ca acesta să se sustragă de la executarea pedepsei de 15 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 423/20.03.2007 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 24.632/3/2006, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2098/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dosar în care la data de 23.07.2009 a fost emis mandat european de arestare”, arătau procurorii.

„Urmărirea penală a stabilit că transmiterea sumelor de bani s-a realizat în baza dispoziţiilor inculpatului Vîntu Sorin Ovidiu, prin transfer bancar, dintr-un cont deschis la o bancă cu sediul în Nicosia, Cipru, în contul unei societăţi comerciale înregistrate în Indonezia, la care condamnatul Popa Nicolae avea acces cu ajutorul inculpatului Ţurcan Octavian, sau în numerar cu sprijinul inculpatului Stoian Alexandru”, au argumentat oamenii legii.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
19 noi, 2014
bilar
Mai Vantu ai fost eliberat conditionat din cauza ca parlamentari sa aiba loc in puscarie ai noroc pana cand

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ