Vântu a jucat rolul lui "Valentin Mateescu" în filmul șpăgii de un milion de euro pentru Obreja

| 18 apr, 2014

Sorin Ovidiu Vîntu a primit numele de „Victor Mateescu” și calitatea de martor denunțător cu identitate protejată, în dosarul în care Rudel Obreja, fostul președinte al Federației Române de Box (FRB), a fost trimis în judecată pentru trafic de influență

Totul începe pe 15 octombrie 2013, atunci când SOV se duce la DNA și face un denunț împotriva lui Obreja, scrie Evenimentul Zilei.

Vântu arată că fostul boxer i-a cerut 1.000.000 de euro pentru o achitare în recursul procesului în care era condamnat la doi ani de închisoare pentru favorizarea lui Nicolae Popa, „Tatăl FNI”. Obreja se lăuda că are trecere la judecători, dar în final s-a dovedit că era numai gura de el și nu are nicio influență. De altfel, până și SOV și-a dat seama că vrea să-l escrocheze. În prezent, Vîntu execută doi ani de închisoare, iar Obreja a stat o perioadă după gratii, iar acum face arest la domiciliu.

Potrivit procurorilor DNA, în vara lui 2013, Obreja a apelat la un amic, Laurențiu-Virgil Dobre, pentru a-i intermedia o întâlnire cu SOV, pentru a-i propune „o afacere”. SOV era însă în vacanță în Delta Dunării. El a putut să-l primească pe Obreja abia în octombrie. Pentru a fi sigur că fostul președinte al FRB nu îl păcălește, i-a cerut garanții: să-i spune numele judecătorilor din complet, în condițiile în care dosarul nu fusese repartizat. Din primele discuții s-a stabilit, preliminar, valoarea mitei, un milion de euro. Șpaga urma să fie împărțită în două tranșe: 200.000 de euro avans, și 800.000 de euro după achitare.

Citeste si: Obreja: Vântu vrea să murdăreasca Înalta Curte


Pe 15 octombrie 2013, SOV s-a dus la DNA și a făcut denunț și a prezentat promisiunile făcute de Obreja și conexiunile acestuia. Următoarea întâlnire SOV-Obreja a avut loc pe 12 noiembrie 2013, la vila afaceristului din Corbeanca (Ilfov), iar Vîntu avea aparatură pe el și înregistra toate discuțiile. „Aici poți vorbi liniștit, n-a pus nimeni nimic”, „Nu se știe de locul acesta, stai cuminte, Rudi! Eu aici joc doar tenis de masă, nimeni nu pune”, i-a spus SOV. Obreja acceptă să discute doar în șoaptă, iar partenerul său l-a încurajat „…vorbește cum vrei!”. Fostul președinte al FRB a spus că îi va da numele judecătorilor, „… eu o să-ți dau cel puțin o săptămână, luăm de bază o săptămână… numele”, dar a condiționat asta de primirea banilor.

Citește mai mult aici.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ