Stroe (PNL): Am transmis președintelui petiția împotriva legii privind ponderea sportivilor români la competițiile naționale
Deputatul PNL Ionuț Stroe a anunțat, vineri, că a transmis președintelui Nicușor Dan petiția semnată de reprezentanți ai celor mai importante cluburi sportive din țară împotriva legii care introduce o pondere minimă de 40% sportivi români în echipele participante la competițiile sportive naționale, reiterând că îi solicită șefului statului să nu promulge actul normativ.
'Mesajul principal e clar: legea discriminatorie care afectează valoarea echipelor românești pe criterii de cetățenie trebuie oprită', a scris Stroe, pe Facebook.
Printre semnatarii petiției se află Universitatea Craiova - Mihai Rotaru, președinte al Consiliului de Administrație; CFR Cluj - Iuliu Mureșan, președinte; Dinamo - Andrei Nicolescu, președinte; FCSB - Mihai Stoica, președinte al Consiliului de Administrație; Oțelul Galați - Cristian Munteanu, președinte; FC Botoșani - Valeriu Iftime, patron; Rapid - Dan Șucu, acționar majoritar; CSM București - Iulian Pâslaru, director general; Cristi Balaj - fost arbitru internațional și președinte de club; Vlad Enăchescu - jurnalist și team manager, a precizat Ionuț Stroe.
'Am solicitat atât oficial, dar și public președintelui României să retrimită legea spre reexaminare sau să o atace la Curtea Constituțională. Cei mai mulți oameni din sport spun limpede că politicul nu are ce căuta în vestiar și că autonomia sportului trebuie respectată', a completat deputatul liberal.
Pe 19 noiembrie, Camera Deputaților a adoptat, ca for decizional, cu 239 de voturi 'pentru', opt 'împotrivă' și 33 de abțineri, proiectul de modificare și completare a Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, care prevede că ponderea de participare a sportivilor de performanță români la competițiile sportive naționale oficiale să nu fie mai mică de 40% din totalul de sportivi participanți, pentru fiecare echipă, în caz contrar fiind aplicate și sancțiuni contravenționale.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x