STUDIU: Nivelul livrărilor de spaţii de retail, cu 50% mai ridicat în primul semestru, faţă de 2015

| 05 oct, 16:52

Stocul spaţiilor moderne de retail din România se ridica, la finalul lunii iunie 2016, la 3,38 milioane de metri pătraţi, 57% din total fiind reprezentat de mall-uri, 35% de parcuri de retail şi 8% de galerii comerciale, conform unui studiu realizat de o companie de consultanţă imobiliară.

În S1 2016 au fost finalizate trei proiecte de retail, având o suprafaţă totală închiriabilă de 69.000 metri pătraţi. Densitatea spaţiilor moderne de retail din România la mia de locuitori este, în prezent, de 164 mp, iar Bucureştiul, cu un stoc de 1,12 milioane mp, are o densitate de 595 mp de retail modern la mia de locuitori, conform studiului DTZ Echinox. 

"În a doua jumătate a anului 2016 sunt programate pentru finalizare spaţii comerciale în suprafaţă de aproximativ 148.000 mp, 65% dintre acestea fiind în Bucureşti. În oraşele regionale, cele mai importante livrări sunt Shopping City Piatra Neamţ şi extinderea City Park Constanţa, ambele în portofoliul NEPI. Pentru anul acesta, estimăm că nivelul de livrări noi de spaţii de retail modern va fi cu 50% mai ridicat faţă de 2015. Având în vedere că în anul 2017 nu sunt programate livrări semnificative de spaţii de retail modern, coroborat cu creşterea înregistrată în vânzările retailerilor, ne aşteptăm ca nivelul de chirii să îşi menţină trendul uşor crescător înregistrat în 2016', apreciază Bogdan Marcu, partener la DTZ Echinox. 

În ceea ce priveşte cererea, reducerea TVA de la 24% la 20% a avut un impact pozitiv asupra vânzărilor cu amănuntul, care, în S1 2016, au înregistrat o creştere de 16,8% de la an la an. Această performanţă a fost stimulată în principal de vânzările de produse alimentare, care au crescut cu 23,5%, vânzările nealimentare înregistrând o urcare de 15,1% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Faţă de media înregistrată la nivelul UE, creşterea vânzărilor cu amănuntul din România a fost de şase ori mai mare. 

În S1 2016, principalii retaileri de FMCG au continuat să-şi extindă reţeaua, Profi fiind în continuare cel mai activ, cu 44 de supermarketuri şi magazine de proximitate deschise. Pe segmentul de hipermarketuri, Kaufland a fost singurul retailer care şi-a extins reţeaua locală cu două unităţi în Bucureşti. După patru ani de inactivitate pe segmentul Cash&Carry, Selgros a anunţat în S1 2016 deschiderea unui magazin la Târgu Mureş cu o suprafaţă de 4.000 mp. În S1 2016, Carrefour a finalizat preluarea supermarketurilor Billa, tranzacţie în urma căreia retailerul francez şi-a extins reţeaua cu 86 de supermarketuri. 

Spre deosebire de anul trecut, când strategiile de expansiune ale retailerilor de fashion au vizat proiectele existente cu performanţe dovedite, în S1 2016 aceştia au deschis noi unităţi în special în noile proiecte. H&M a fost cel mai activ retailer în prima jumătate a anului, cu cinci deschideri, urmat de Inditex, care a adăugat patru noi unităţi reţelei de 112 magazine. Printre cei mai activi retaileri în S1 2016 se află şi New Yorker, C&A, LC Waikiki, LPP Group, Kenvelo. 

Prima jumătate a anului a adus o serie de noi retaileri în piaţă, Capitala continuând să fie destinaţia principală pentru deschiderea primului magazin din România. 

În România, la finalul S1 rata de neocupare în proiectele dominante este de 2%, în proiectele secundare de 8%, iar în cele terţiare se situează între 10-15%. 

La sfârşitul S1 2016, pentru proiectele de retail performante din Bucureşti, chiriile prime se situează între 65-75 euro/mp/lună, în timp ce în proiectele secundare chiria primă variază între 25-45 euro/mp/lună. În afara Capitalei, chiria în centrele dominante variază între 22-27 euro/mp/lună. În oraşe precum Timişoara, Cluj Napoca, Iaşi sau Constanţa, chiriile prime sunt cu 20-30% mai ridicate.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ