Surse: Comisia parlamentară privind Roşia Montană va fi condusă de deputatul PSD Iulian Iancu

| 16 sep, 2013

Comisia parlamentară specială pentru proiectul privind Roşia Montană, ce urmează a fi constituită marţi prin votul plenului Parlamentului, va fi condusă de către deputatul PSD Iulian Iancu, conform unor surse citate de Mediafax.

La nivelul USL s-a decis ca şefia Comisiei parlamentare speciale pentru proiectul privind Roşia Montană să revină social-democraţilor, iar numele propus pentru a conduce Comisia Parlamentară este Iulian Iancu, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, potrivit surselor citate de Mediafax.

Constituirea comisiei speciale urmează să fie aprobată marţi în plenul celor două Camere ale Parlamentului. Comisia urmează să aibă în jur de 20 de membri din toate grupurile parlamentare, în funcţie de algoritmul politic.

Minerii de la Roşia Montană, care s-au blocat în subteran de cinci, respectiv trei zile, au ieşit din mină, duminică seară, după aproape o oră de la momentul în care premierul Victor Ponta a coborât la ei, primul-ministru spunându-le acestora că le va aduce Comisia parlamentară.

"Le-am promis că se face comisie şi aducem aici comisia, să se decidă aici", a afirmat premierul Victor Ponta, la ieşirea din galerie.

Totodată, primul-ministru a declarat că nimeni nu se poate antepronunţa în privinţa situaţiei minerilor de la Roşia Montană, pentru că "nu ştiu ce viaţă au oamenii aceştia".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, răspunzând unei întrebări referitoare la Legea privind Roşia Montană trimisă de Guvern la Parlament, că aceasta va fi respinsă de Curtea Constituţională întrucât se va constata că este neconstituţională, neputând fi dată o lege care să vizeze o firmă.

"Nu este legal să stabileşti o firmă care face o exploatare prin lege. Va fi respinsă cu siguranţă de Curtea Constituţională. Este doar un joc politic", a declarat, duminică, la Ţebea, în judeţul Hunedoara, preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului a spus că marea problemă este că, după ce se va face o lungă dezbatere în Parlament, se va constata că legea este neconstituţională.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ