Surse: Funcţionari de la Primăria sectorului 5 ar fi falsificat semnături pe listele electorale

| 06 mai, 14:22

Procurorii DNA fac verificări privind suspiciunea potrivit căreia funcţionari din Primăria sectorului 5 al municipiului Bucureşti s-ar fi folosit de datele personale ale unor persoane fizice, date de care au luat cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu, şi ar fi falsificat o parte dintre semnăturile de pe listele electorale, au declarat surse, pentru Agerpres.

Potrivit acestora, mai mulţi angajaţi din cadrul Consiliului Local al Sectorului 5 ar fi adunat datele personale, respectiv nume, prenume, CNP, adresa de domiciliu ale unor locuitori ai sectorului 5, creându-şi în acest fel baze de date. 

În cauză există suspiciunea că aceste baze de date ar fi fost constituite cu persoanele aflate în evidenţa Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului pentru acordarea certificatelor cu grad de handicap, au precizat sursele citate. 

Conform acestora, funcţionari din cadrul comisiei pentru acordarea gradului de handicap ar fi pretins şi ar fi primit sume de bani pentru eliberarea certificatelor de handicap, prelungirea acestora sau preschimbarea gradului de handicap, parte dintre beneficiari neîndeplinind condiţiile legale în acest sens. 

În acest mod, funcţionarii şi-ar fi constituit o bază de date privindu-i pe unii dintre locuitorii sectorului 5, date care ar fi fost folosite pentru a fi întocmite listele electorale cu numărul minim de susţinători pentru înscrierea în procesul electoral pentru funcţia de primar la alegerile din 2016. 

Procurorii fac verificări privind suspiciunea că, pentru obţinerea numărului de semnături necesare pentru înscrierea în procedura electorală de alegere în funcţia de primar a lui Marian Vanghelie, funcţionari din cadrul Primăriei sectorului 5 s-ar fi folosit de aceste date, ar fi permis accesul unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi ar fi falsificat o parte dintre semnăturile executate pe aceste liste de strângere a semnăturilor, în scopul de a strânge numărul minim de semnături solicitat de legea electorală, au arătat sursele citate. 

Conform acestora, în cauză există suspiciuni şi că bazele de date ar fi fost folosite pentru organizarea unor evenimente cu caracter politic, ocazie cu care mai mulţi cetăţeni ai sectorului 5 ar fi fost recompensaţi cu excursii turistice, mese la restaurant, cadouri sau telefoane mobile. 

DNA a anunţat vineri că procurorii efectuează percheziţii în 6 locaţii situate în Bucureşti şi judeţul Ilfov, din care două aparţin unei instituţii publice, într-un dosar ce vizează fapte de corupţie şi asimilate acestora, printre care şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în legătură cu falsificarea listelor electorale, comise în 2016. 

Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că sunt efectuate percheziţii la Primăria sectorului 5 şi la un punct de relaţii cu publicul care aparţine aceleiaşi instituţii şi că faptele investigate ar avea legătură, printre altele, cu falsificarea listelor electorale pentru candidatul Marian Vanghelie.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ