Surse: Guvernul şi FMI vor reanaliza toate etapele procedurii de privatizare a CFR Marfă

| 25 oct, 2013

Guvernul şi delegaţia FMI au convenit, vineri, la Palatul Victoria, să reanalizeze toate etapele procedurii de privatizare a CFR Marfă, pentru a identifica motivele care au condus la nefinalizarea operaţiunii, fără să stabilească deocamdată un termen pentru încheierea procesului de vânzare.

Surse oficiale au declarat agenţiei Mediafax că printre subiectele discutate de reprezentanţii FMI cu premierul Ponta şi o parte dintre miniştri s-a aflat şi procedura de privatizare a CFR Marfă.

"S-a convenit cu acest prilej ca procedura de privatizare să fie reanalizată, în vederea identificării acelor prevederi care au împiedicat finalizarea cu succes a procesului. Vor fi analizate toate aspectele tehnice", au arătat sursele.

La întrebarea dacă aceasta presupune o eventuală schimbare a procedurii de licitaţie sau a condiţiilor de privatizare, sursele citate au precizat că, vineri, nu a fost luată nicio decizie în acest sens, dar că vor fi analizate împreună cu FMI toate variantele, urmând să se stabilească cum vor proceda autorităţile române.

Printre subiectele de discuţie cu FMI s-au mai aflat rectificarea bugetară, colectarea veniturilor la buget şi absorbţia fondurilor europene.

Vânzarea a 51% din CFR Marfă către Grup Feroviar Român, companie deţinută de omul de afaceri Gruia Stoica, nu a putut fi finalizată până la termenul limită, 14 octombrie, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei.

Privatizarea CFR Marfă a fost iniţiată printr-o procedură de vânzare de acţiuni prin metode combinate cu criterii de precalificare, constând în negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, urmată de licitaţie cu ofertă în plic pentru un pachet majoritar de 51% din capitalul social al companiei.

În luna mai, Ministerul Transporturilor a reluat privatizarea CFR Marfă şi a relaxat unele condiţii impuse ofertanţilor, nivelul cifrei de afaceri solicitat fiind redus de cinci ori, de la 100 milioane euro la 20 milioane euro, însă nu a modificat preţul de pornire, de 180 milioane euro, sau termenul de desemnare a câştigătorului.

Nici valoarea garanţiei de participare, de 10 milioane euro, nu a fost modificată, cumpărătorul având obligaţia să achite şi un avans de 20 milioane euro într-un cont escrow, reprezentând 10% din valoarea acţiunilor CFR Marfă preluate.

Modificarea a fost efectuată după ce niciunul dintre cei trei investitori care depuseseră documentaţia de participare, respectiv compania americană OmniTRAX, Grup Feroviar Român şi asocierea dintre Transferoviar Grup şi Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria, nu s-a precalificat pentru etapa următoare, în urma verificării şi analizării documentelor.

În final, în ultima etapă a privatizării a participat doar Grup Feroviar Român, deoarece asocierea româno-austriacă Transferoviar Grup - Donau Finanz şi compania americană OmniTRAX s-au retras.

Marţi, ministrul Transporturilor a declarat că noul calendar al privatizării va fi discutat cu FMI şi CE astfel încât la sfârşitul acestei săptămâni, în şedinţa de vineri a Guvernului, să poată prezenta calendarul în principiu agreat.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ