Tanczos Barna, despre parlamentarii agresori: Sancţiunea cea mai drastică să vină din partea alegătorilor

| 20 dec, 19:18

Senatorul UDMR Tanczos Barna, chestor al Senatului, consideră că sancţiunea cea mai drastică şi dură în cazul parlamentarilor care recurg la agresiuni verbale şi fizice trebuie să vină din partea cetăţenilor, care văd ce se întâmplă în Parlament.

 

Potrivit acestuia, cetăţenii trebuie să meargă la vot şi să scoată din Parlament formaţiunile politice din care fac parte acei parlamentari, aceasta fiind singura modalitate prin care respectivele persoane pot fi sancţionate definitiv, "printr-un vot democratic, care nu îi mai lasă să intre în Parlament".
"Singurele sancţiuni care ar putea produce efecte sunt cele pecuniare, începând de la avertisment şi mergând în funcţie de gravitatea faptelor, cu sancţiuni pecuniare în procente sau în sume fixe legate de salariul fiecărui deputat sau senator. Din păcate, săptămânile trecute au mai fost câteva incidente similare şi în Senat, unde doamna Şoşoacă a avut câteva ieşiri nervoase, nu s-au aplicat sancţiuni şi vom ajunge în această situaţie dacă conducerea Senatului nu va avea o atitudine fermă împotriva acestor ieşiri nervoase", a precizat Tanczos Barna, într-o declaraţie transmisă AGERPRES.
El a adăugat că, marţi, lucrurile au început cu mult înainte de a avea loc un incidentul la Grupul UDMR, pentru că la discursul premierului au fost agresiuni verbale pe toată durata acestuia, iar urletele şi ţipetele au continuat şi în timpul intervenţiilor celorlalte partide, inclusiv în timpul intervenţiei sale, în care s-a referit strict la buget, la cifrele bugetului, la programe care sunt sau nu sunt finanţate.
"Acest Parlament a fost o instituţie respectabilă, decentă decenii întregi. Am lucrat după facultate în Parlament şi îmi aduc aminte cum erau disputele verbale, contradictorii între senatorii şi deputaţii de la putere şi de la opoziţie în urmă cu 10 - 20 de ani. Se putea discuta în contradictoriu în mod civilizat. Nu trebuie să fim toţi de acord, nu trebuie să avem aceleaşi păreri, dar putem să discutăm în mod civilizat", a subliniat Tanczos Barna.
Referindu-se la incidentele de marţi, el a explicat că i-a invitat pe parlamentari lângă el, "indiferent că se numesc Tănasă sau Ghiţă, să se aşeze şi să îi explice acuzaţiile conform cărora reprezentanţii UDMR sunt trădători, că au furat Transilvania". "Să îmi explice în mod civilizat cum au ajuns la această concluzie", a adăugat senatorul UDMR.
În opinia lui, în astfel de cazuri de agresiuni verbale sau fizice în Parlament ar trebui să se sesizeze şi organele abilitate: "Cu siguranţă, da. Aceste lucruri sunt de nepermis şi este inadmisibil ca un deputat, că e Simion sau altcineva, să ameninţe pe oricine cu orice fel de agresiune. Aceste lucruri au fost aduse, în Parlament, din păcate, de Grupul parlamentar AUR, care are o susţinere semnificativă din partea cetăţenilor acestei ţări. Este regretabil. (...) Cetăţenii trebuie să meargă la vot şi să scoată din Parlament aceste formaţiuni politice. Este singura modalitate prin care aceste persoane pot fi sancţionate definitiv, printr-un vot democratic care nu îi mai lasă să intre în Parlament".
Tanczos Barna a menţionat că în Parlament "au mai fost extremişti şi naţionalişti, dar au dispărut".
"Sunt convins că vor dispărea şi cei care sunt astăzi în Parlament. A dispărut şi Funar şi cei care pregăteau stadioanele pentru execuţia publică a maghiarilor, au mai fost declaraţii halucinante. Acele persoane, nu imediat, dar cu timpul, au dispărut din Parlament şi sunt convins că vor avea exact aceeaşi soartă cei care se comportă aşa. Trebuie mai multă luciditate şi mai multă maturitate politică în societatea românească. (...) Sper că societatea românească este în stare să cureţe acest Parlament de aceste manifestări. În 2024 aceasta va fi miza. Vrem în Europa un partid extremist, să trimitem în Parlamentul European extremişti din România?", a spus fostul ministru al Mediului.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ