Teodor Atanasiu: Băsescu îl va susţine pe Ponta în turul doi, nu pe Iohannis

| 24 oct, 2014

Prim-vicepreşedintele Alianţei Creştin Liberale (ACL) Teodor Atanasiu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Alba Iulia, că el crede că Traian Băsescu îşi va îndemna susţinătorii ca în turul doi să voteze cu Victor Ponta, nu cu Klaus Iohannis, chiar dacă va fi foarte greu să şi explice propriului electorat acest gest.

Întrebat dacă ar reprezenta un avantaj o eventuală susţinere în turul doi al alegerilor prezidenţiale pentru candidatul ACL din partea actualului şef al statului, Teodor Atanasiu a spus că ar fi doar un vot în plus şi atât, liberalul susţinând că Traian Băsescu îşi va îndemna, de fapt, electoratul să-l voteze pe Victor Ponta.

'Eu sunt convins că alegătorii Partidului Mişcarea Populară (PMP) vor vota după propria conştiinţă, indiferent de cum va vota domnul Traian Băsescu. Va fi chiar greu de tot să explice domnul Băsescu că, după doi ani de 'motănaş' şi 'plagiator' şi cum l-a mai făcut pe domnul Ponta, de ce totuşi vrea în turul doi să voteze cu domnul Ponta. Eu sunt convins că aşa va face (să-l susţină pe Ponta - n.r.), dar va fi foarte greu să explice propriului electorat, care să îl urmeze. Eu cred că nu-l va urma electoratul', a conchis prim-vicepreşedintele ACL.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ