Tot PNL l-a făcut şi pe Băsescu preşedinte, şi se pare că le place

| 02 dec, 2013

Crin Antonescu a lansat un nou atac la PSD şi Victor Ponta, afirmând că acesta ar trebui să se comporte atent cu PNL, deoarece liberalii sunt cei care l-au făcut prim-ministru.

E adevărat, Ponta a devenit premier deoarece este sprijinit de o coaliţie din care face şi PNL, însă Antonescu nu poate afirma că liberalii sunt cei care l-au făcut prim-ministru. Ceea ce uită liderul PNL este că partidul său este cel care a mai adus pe cineva la putere, şi anume Traian Băsescu. În cazul lui Băsescu, chiar putem spune că PNL l-a făcut preşedinte.

În 2004 Băsescu a ajuns preşedinte fiind sprijinit de alianţa D.A., din care făcea parte şi PNL. Atunci, spre deosebire de USL, liberalii au optat pentru funcţia de premier, ocupată de Călin Popescu Tăriceanu. Acum, în cadrul USL, PNL a ales să dea preşedintele ţării (sau cel puţin candidatul).

Dacă ne uităm peste acţiunile şi declaraţiile lui Antonescu din ultima vreme, observăm că liberalul n-a uitat de sprijinul pe care partidul său i l-a dat actualului preşedinte în urmă cu 9 ani, iar acum pare că îl cere înapoi. Mai mult, Traian Băsescu a declarat deschis că în cazul în care se vor înfrunta în turul doi liderul PNL şi Victor Ponta, va vota cu primul. De partea cealaltă, Antonescu l-a păstrat pe Sorin Roşca Stănescu în partid în primăvară, când atacurile sale furibunde la adresa Guvernului şi a lui Victor Ponta au pus în real pericol continuitatea USL, în schimb l-a eliminat rapid din partid atunci când a îndrăznit să-l atace pe Băsescu, acuzându-l că deţine conturi în paradisuri fiscale.

Poziţiile publice ale lui Antonescu, pe diferite subiecte, par a fi din ce în ce mai apropiate de cele ale lui Traian Băsescu. Cel mai probabil liberalul vrea să se asigure că va avea suficiente voturi la alegerile de la anul, indiferent de situaţie şi de viitorul USL, şi de aceea încearcă să atragă de partea sa aşa-numitul „electorat de dreapta”, mult invocat de Băsescu&co., în speranţa că mult aşteptata „unificare a dreptei” nu va da un candidat viabil. Aceasta ar fi una din variante, cea fericită. Cealaltă variantă este că Antonescu vrea să îi demonstreze lui Băsescu că este diferit faţă de Ponta şi merită sprijinul său, aşa cum la rândul lor liberalii l-au ajutat pe actualul preşedinte atunci când acesta a candidat împotriva lui Adrian Năstase. Acest lucru vine în condiţiile în care actuala opoziţie nu pare a avea vreun candidat care să aibă şanse la turul doi, asta în cazul în care PSD va propune un candidat propriu.

Vedem aşadar cum zi de zi, fie vânt sau ploaie, zi de muncă sau sărbătoare, Crin Antonescu devine tot mai critic la adresa partenerilor săi de alianţă, şi tot mai blând cu cei pe care până acum i-a numit „adversari de moarte”.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
02 dec, 2013
cantautor
da,ne place...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ