Trafic de influenţă în biroul fostului şef al Fiscului: "Un ambasador celebru mă presa într-un caz de evaziune fiscală"

| 31 mar, 13:22

Gelu Diaconu, fostul şef al fiscului, demis luna trecută de Dacian Cioloş, spune pe blogul personal că România e trădată de tehnocraţi, care ar fi pus ANAF în slujba firmelor de consultanţă fiscală și a marilor afaceri.

Gelu Diaconu, fostul şef al fiscului, acuză că actualele conduceri ale Ministerului Finanţelor şi ANAF servesc  interesele private ale unei "frăţii transpartinice", formată din firme de consultanţă, mari firme străine şi ambasadele ţărilor din care provin.

Intervenţia unui ambasador periat de media

"Timp de trei ani de zile am dus o luptă inegală pentru a reforma structura responsabilă cu verificarea marilor contribuabili/marile afaceri(DGAMC). Din informaţiile pe care le deţin și pe care le voi face publice, tot ce am construit în acest timp este dărâmat sistematic și cu intenţie de către actuala conducere a Ministerului Finanţelor Publice și ANAF, pentru a servi exclusiv interesele private ale unei frăţii transpartinice.

Departe de ochii publicului, protejaţi de mass-media pe care o alimentează cu publicitate, membrii acestei frăţii au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a împiedica această reformă. Marile firme de consultanţă fiscală, clienţii acestora (majoritatea cu capital străin) și unele ambasade au exercitat o presiune constantă asupra mea, fie direct, fie prin intermediul presei sau a politicienilor pentru a bloca schimbările de la DGAMC și orice altă măsură cu impact major în lupta anti-evaziune din această zonă.

Un ambasador „periat” și lăudat de presa progresistă a venit la mine în birou, însoţit de un om de afaceri din ţara pe care o reprezenta, un evazionist notoriu, presându-mă să dispun deblocarea rambursării TVA într-un caz de evaziune (cca 20 milioane euro), pe care îl aveam în instrumentare. La câteva minute după ce a ieșit din biroul meu am anunţat instituţiile abilitate. În zilele următoare, citeam iarăși prin presă o serie de elogii aduse aceluiași ambasador, cunoscut în spaţiul public drept un adversar al intrării României în Schengen, exact de jurnaliștii care promovează valorile occidentale și care îl dădeau ca exemplu de bune practici și onestitate pe acest „amic” al concetăţenilor evazioniști", scrie Gelu Diaconu pe blogul personal.

Fostul şef al fiscului nu face nominalizări.

În prezent, în conducerile Ministerului Finanţelor şi ANAF sunt doi consultanţi fiscali care au avut rezultate foarte bune în mediul privat. Dragoş Doroş, şeful ANAF şi Gabriel Biriş, secretar de stat în Ministerul Finanţelor. 

Singurul ambasador din România care s-a opus făţiş intrării României în Schengen a fost cel al Olandei, Matthijs van Bonzel, scrie Economica.net.

Ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, a cerut luna trecută demisia preşedintelui ANAF, Gelu ştefan Diaconu, şi a vicepreşedintelui ANAF, Mihai Gogancea-Vătăşoiu, după ce aceştia au fost puşi sub acuzare de către DNA în dosarul deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ