Traian Băsescu: Armata este ocupată să substituie lipsa capacității acestora de a ține sub control situația

| 30 ian, 2014

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit joi, la Palatul Cotroceni, pe generalul Philip M. Breedlove, comandantul suprem al forţelor aliate din Europa (SACEUR), prilej cu care a subliniat faptul că Armata Română este implicată, în afara misiunilor de peste graniţe, în substituirea lipsei de capacitate a administraţiei "pentru a păstra lucrurile sub control", în contextul actualelor condiţii meteo.

"Pentru moment, dincolo de misiunile pe care le avem în afară, Armata Română este foarte mult implicată în substituirea lipsei de capacitate a administraţiei noastre pentru a păstra lucrurile sub control pe perioada furtunii pe care o avem", a spus Băsescu, în debutul întrevederii cu comandantul SACEUR, potrivit Agerpres.

Remarca şefului statului român a fost făcută după ce Philip M. Breedlove a felicitat ţara noastră pentru împlinirea a zece ani de la intrarea în NATO.

"Am avut deja o vizită minunată ieri la Mihail Kogălniceanu şi lucrurile merg extrem de bine acolo. Permiteţi-mi să vă mulţumesc pentru cooperarea pe care forţele dvs. o au cu noi. Nu pot să ratez ocazia de a vă felicita pentru cei zece ani de NATO", a afirmat comandantul SACEUR.

Traian Băsescu i-a mulţumit lui Philip M. Breedlove pentru vizită, menţionând că sunt câteva lucruri de discutat, printre care viziunea României cu privire la Summitul NATO sau situaţia referitoare la securitatea din regiune.

În debutul întrevederii, cei doi au discutat despre vremea din România, comandantul SACEUR menţionând că a aterizat miercuri la Bucureşti pe o vreme extremă, Băsescu replicând că situaţia din România nu este comparabilă cu cea din SUA, unde vântul atinge peste 100 de km pe oră.

Philip M. Breedlove a mărturisit apoi că soţia sa este din Florida şi că i-a trimis o fotografie cu un semn pe care scria "Florida. Bine aţi venit în statul însorit", deşi acolo era zăpadă.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ