Traian Băsescu, decorat de președintele Republicii Moldova cu Ordinul "Ștefan cel Mare"

| 02 apr, 18:56

Fostul președinte al României Traian Băsescu a fost decorat joi de președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, cu Ordinul 'Ștefan cel Mare', informează agenția de presă Unimedia.

Distincția i-a fost acordată lui Traian Băsescu 'în semn de profundă gratitudine pentru contribuția sa deosebită la promovarea stabilității, securității și democrației în regiune și pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova în procesul de formare a cadrelor din domeniile apărării, securității și asigurării ordinii publice'.

'Am fost timp de 10 ani un președinte al României care a avut Republica Moldova în suflet. Am considerat întotdeauna că suntem un popor, o națiune în două state independente. Prima vizită în calitate de președinte al României am făcut-o la Chișinău în 2005. În calitate de fost președinte, tot la Chișinău am venit mai întâi', a declarat Traian Băsescu, la primirea distincției.

Fostul președinte al României s-a declarat onorat să se afle la Chișinău și să primească Ordinul 'Ștefan cel Mare'. 'Personal, am fost onorat de Republica Moldova cum nu a fost onorat niciun politician din România și poate chiar din Republica Moldova. Este un semn de respect pe care Republica Moldova mi l-a arătat de-a lungul timpului, la care eu nu pot decât să răspund cu respect și dragoste pentru Republica Moldova și cetățenii acesteia', a spus Traian Băsescu.

 

Citeşte şi: Traian Băsescu, prima reacţie despre cetăţenia moldovenească

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ