Traian Băsescu: După ce mă uit pe documente, voi lua o decizie în cazul Adriean Videanu

| 03 sep, 2013

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi că, după ce va studia documentele, va lua o decizie în cazul solicitării procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind începerea urmăririi penale faţă de fostul ministru Adriean Videanu.

"Cu certitudine, după ce mă uit pe documente, voi lua o decizie", a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, întrebat dacă va da curs cererii de începere a urmării penale în cazul fostului ministru Adriean Videanu.

Cât priveşte situaţia ministrului liberal Varujan Vosganian, preşedintele a arătat că aşteaptă decizia Senatului.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat luni Senatului şi Preşedinţiei declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de ministrul Economiei, Varujan Vosganian, şi faţă de fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu.

Faptele reţinute în sarcina celor doi au fost săvârşite în perioada în care aveau calitatea de ministru al Economiei şi formează obiectul unui dosar al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 109 alin. 2 din Constituţia României şi art. 12 şi 19 din Legea nr. 115/1999 republicată, privind responsabilitatea ministerială, precum şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 270/2008, procurorul general al PÎCCJ a solicitat Senatului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei şi membru al Guvernului în perioada decembrie 2006 - decembrie 2008, senator în Parlament în actuala legislatură, ocupând şi funcţia de ministru în cadrul Ministerului Economiei, pentru infracţiunile de complot şi subminarea economiei naţionale, fapte comise în perioada decembrie 2006 - decembrie 2008.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ