Traian Băsescu l-a decorat pe fostul premier moldovean Vladimir Filat

| 25 noi, 2014

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretul de decorare a preşedintelui Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova, Vladimir Filat.

"În semn de înaltă apreciere a întregii activităţi pusă în slujba dezvoltării, pe multiple planuri, a relaţiilor dintre Republica Moldova şi România, pentru abnegaţia cu care a promovat valorile democraţiei şi parcursul european al Republicii Moldova, domnul preşedinte Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce domnului Vladimir Filat, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova', se arată într-un comunicat transmis AGERPRES de Administraţia Prezidenţială.

Decorarea a fost făcută la propunerea consilierului prezidenţial Anca-Ileana Ilinoiu, şef al Departamentului Politică Externă al Administraţiei Prezidenţiale, se mai precizează în comunicat.

Vladimir Filat este fondatorul Partidului Democrat Liberal din Moldova (PLDM), iar între anii 2009 şi 2013 a deţinut funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ