Tren privat Hyperion, din 31 iulie pe ruta București-Constanța. Cât vor costa biletele

| 30 iul, 21:23

În dimineaţa zilei de vineri, 31 iulie, trenul privat Hyperion pornește din nou spre litoralul Mării Negre, cu o ofertă pentru călători care va pune în încurcătură atât concurenţa de pe calea ferată, cât şi pe cea de pe autostradă.

 

Trenul administrat de operatorul privat Softrans pleacă din Craiova la ora 6:45, apoi din Bucureşti-Nord la ora 10:15 şi soseşte la Constanţa la ora 12:29.

Preţul biletului este de 70 de lei/călătorie pe ruta Craiova-Constanţa şi de 40 de lei pe Bucureşti-Constanţa, sensibil mai mic decât la operatorul de stat CFR Călători (94 de lei pe Craiova-Constanţa, respectiv 62 de lei pe Bucureşti-Constanţa).

Tariful Hyperion este aproximativ la același nivel al celui practicat de transportatorii auto, care percep între 40 şi 50 de lei pe călătorie, varianta cu trenul având însă avantaje nete faţă de cea cu microbuzul sau autocarul.

„Garnitura aceasta a trenului Hyperion către litoral este cea care a circulat, în perioada anterioară, pe ruta către munte (Craiova-Bucureşti-Braşov), iar de la 1 septembrie va porni şi cealaltă garnitură către munte. Ca noutate, în acest an trenul către litoral nu se va mai opri la sfârşitul sezonului estival, ci va circula permanent pe ruta Craiova-Bucureşti-Constanţa, pentru că şi în sezonul rece avem suficientă cerere”, a declarat Nicolae Mihai, directorul general al companiei Softrans, operatorul trenului Hyperion.

Avantajele călătorilor care aleg Hyperion

Hyperion a fost supranumit de presă „Trenul SF”, datorită designului modern al garniturii (atât la exterior, cât şi la interior) şi facilităţilor pentru pasageri, dar mai ales pentru faptul că la bordul  său există semnal Wi-Fi pentru accesul gratuit la internet.

Mai mult, spre deosebire de CFR Călători, care percepe suprataxă la biletele cumpărate din tren, Softrans vinde bilete în tren fără niciun adaos față tariful normal.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ